Operaţiunile de salvare au continuat luni în opt clădiri din oraşul Izmir, în vestul Turciei, au anunţat autorităţile.
Numărul deceselor în urma seismului produs vineri în regiunea Mării Egee a ajuns la 81, relatează Reuters. Autorităţile turce au declarat că 79 de persoane şi-au pierdut viaţa în Izmir, iar doi adolescenţi au murit pe insula greacă Samos.
Peste 3.500 de corturi şi 13.000 de paturi au fost livrate pentru a oferi adăpost temporar persoanelor afectate, conform Autorităţii turce pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă (AFAD), care a precizat că 962 de persoane au fost rănite în urma seismului de vineri.
Până în prezent au fost externate din spitale peste 740 de persoane, a mai spus AFAD. Turcia este situată la intersecţia mai multor falii geologice şi este predispusă la cutremure.
În 1999, două seisme puternice au dus la moartea a 18.000 de persoane în nord-vestul Turciei. Seismul de vineri care, potrivit Institutului Kandilli, cu sediul la Istanbul, a avut o magnitudine de 6,9, a avut epicentrul în Marea Egee, la nord-est de Samos, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu