Cutremur în fotbal: O campioană riscă să cadă în Liga a II-a

Campioana României din 2008, 2010 și 2012 riscă să fie depunctată sau chiar să retrogradeze în Liga a II-a, din cauza restanțelor financiare către impresari, foști și actuali fotbaliști.

Situația echipei CFR Cluj este dramatică și se înrăutățește pe zi ce trece. Clubul are de achitat datorii uriașe, iar patronul Arpad Paszkany nu are bani cash şi nu e dispus la sacrificii pentru a face rost de lichidităţile care să salveze formația din Gruia, scrie prosport.ro. Practic, în acest moment, omul de afaceri trebuie să facă rost de 3 milioane de euro pentru a aduce situaţia la zero. CFR are numeroase datorii către foşti jucători, către impresari, dar şi către angajaţi şi actualii fotbalişti. Jucătorii nu au mai primit bani din salariu în acest an şi nu au mai încasat nicio primă de joc din februarie 2013.

Dacă nu plătesc toate datoriile până luni, feroviarii riscă retrogradarea în eşalonul secund, în situația în care licențierea se va menţine. La cererea cluburilor, FRF a trimis o scrisoare către UEFA, prin care solicită părerea forului european cu privire la scoaterea licenţelor. Şefii din Gruia au semnale că pentru sezonul viitor nu se va putea renunţa la licenţiere însă.

Riscă depunctarea dacă scapă de retrogradare

O eventuală gură de oxigen de la UEFA nu ar echivala cu rezolvarea problemelor pentru CFR. Clubul trebuie să scoată peste 100.000 de euro din conturi în perioada următoare, pentru a nu risca depunctarea. Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul FRF a decis, la finalul lunii februarie, că Paszkany trebuie să îi achite lui Eduard Stăncioiu 55.000 de euro, reprezentând restanţe salariale, şi lui Nicolas Godemeche - suma de 46.219 de euro. Dacă situaţia nu se va redresa, majoritatea fotbaliştilor de acum îşi vor depune memorii pentru a deveni liberi de contract sau să îşi recupereze restanţele salariale.

Feroviarii pregătesc dosarul pentru insolvenţă

În acest moment, în Gruia se discută tot mai mult despre Liga a II-a şi despre o reconstrucţie din temelii a echipei, cu jucători tineri şi salarii de maximum 6.000 de euro pe lună. În cazul în care UEFA va menține licenţierea, patronul CFR-ului are deja pregătit dosarul pentru intrarea clubului în insolvenţă, metoda tot mai des folosită de finanţatorii din Liga 1, pentru a scăpa de datoriile către salariaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel