Cutremur în Liga 1: Nouă echipe riscă depunctarea

Majoritatea echipelor din Liga 1 se confruntă cu probleme grave. Astfel, nu mai puţin de nouă dintre cele 14 combatante riscă să fie depunctate, din cauza datoriilor pe care le-au acumulat.

Publicitate

Viorel Duru, directorul Departamentului de Licenţiere din cadrul FRF, a declarat luni, pentru ProSport, că nouă formaţii din campionatul intern au depăşit termenul fixat de Federaţie pentru plata datoriilor. Doar Steaua, FC Voluntari, Concordia Chiajna, CSU Craiova şi ACS Poli Timişoara nu sunt în culpă, restul celorlalte echipe din Liga 1 fiind pasibile de depunctare.

"E mai uşor să numim echipele care nu sunt monitorizate. Sunt mult mai puţine. Fără probleme sunt Steaua, FC Voluntari, Concordia Chiajna, CSU Craiova şi ACS Poli Timişoara. E primul an în care facem această monitorizare. Aştept ca, prin acest nou program de verificare a acestor cluburi, să ajutăm la disciplinarea financiară a acestor cluburi. E clar că până acum acumulau datorii pe tot parcursul anului şi încercau să le plătească până la 31 martie anul următor. Acum mai există încă o poză făcută la 30 iunie, deci la jumătatea anului, şi trebuie să plăteşti datoriile până la 30 septembrie. Dar, într-adevăr, cluburile nefiind obişnuite cu acest tip de management responsabil, au călcat strâmb", a declarat Viorel Duru.

Aşadar, formaţiile au avut termen să îşi rezolve problemele până la finalul lunii septembrie şi să facă dovada plăţilor până la încheierea săptămânii trecute. Documentele vor fi verificate până pe 31 octombrie, iar cei care nu au soluţionat problema datoriilor vor fi depunctaţi cu un punct. După acest termen, echipele care nu au stins datoriile pot pierde încă două puncte.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel