Cutremur în România. Seismul, resimțit puternic în marile orașe

Cutremurul de miercuri dimineața, de la orele 01:20:55 a avut o magnitudine de 5,3 grade pe Richter, a mai avut o replică la orele 05:01:40 de 2,9 grade, potrivit INFP. 

Alegeri prezidentiale 2024

Seismul, care s-a produs la adțncimea de 98,9 km, a fost resimțit  puternic la Constanţa, Medgidia, București, Iaşi, Braşov, dar și în Republica Moldova, Turcia și Ucraina.

În Iași, cutremurul a fost simțit din plin. Taximetriștii spuneau că li se părea că le "fuge spatele", deși erau staționați. "L-ai simțit? Unde erai?, asta se auzea în stații", a povestit un ieșean care a simțit cutremurul când era într-un taxi, potrivit presei locale. Fațada unei clădiri s-a prăbușit, fără a provoca pagube sau victime.

Un singur apel s-a înregistrat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov după cutremurul produs în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, cpt. Ciprian Sfreja.

Apelul a venit de la o persoană care locuieşte pe bulevardul Victoriei din zona Gării Braşov.

În Braşov, cutremurul s-a simţit, dar nu a avut urmări, potrivit sursei citate.

[citeste si]

La Sibiu, seismul nu a fost resimțit atât de puternic ca în alte orașe, fără accese de panică din partea populației, potrivit corespondentului RTV. 

Panica a pus stăpânire pe locatarii din blocurile cu bulină din Buzău, imediat după producerea cutremurului. Locatarii din blocurile turn au intrat în panică. Cei mai speriaţi au fost locatarii din blocurile cu bulină, care au preferat să plece în plină noapte îmbrăcaţi sumar, de frica unui alt seism mult mai puternic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel