Este cutremur după alegerile prezidențiale din SUA. Se renumără voturile.
Statul american Georgia, unde democratul Joe Biden şi preşedintele republican Donald Trump sunt aproape la egalitate în scrutinul prezidenţial american, va efectua o renumărare a voturilor, potrivit secretarului de stat local Brad Raffensperger, transmite AFP, citează Agerpres.
Cursa în Georgia rămâne prea strânsă, a declarat Brad Raffensperger în timpul unei conferinţe de presă la Atlanta. Fiind o diferenţă atât de redusă, vom avea o renumărare în Georgia, a anunţat acesta.
Potrivit CNN, în acest stat Joe Biden şi Donald Trump au fiecare aproximativ 49,4% din voturi după numărarea a circa 99% din buletine.
Dar, conform aceluiaşi post, candidatul democrat conduce în alte trei state unde numărarea voturilor încă nu s-a încheiat, respectiv Pennsylvania, Arizona şi Nevada, şi mai are nevoie doar de 17 din cei 270 de electori care îi asigură câştigarea scrutinului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu