Cutremur în Vrancea, duminică dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs, duminică dimineața, la ora locală 6:21, în județul Vrancea, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), informează Agerpres.

Seismul s-a produs la o adâncime de 138,2 kilometri.

Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, mișcarea telurică a avut loc la o distanță de 146 de kilometri de București, 45 de kilometri de Focșani și 9 kilometri de Nereju.

De la începutul lunii februarie, în România s-au produs 21 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,3 și 5 grade pe scara Richter.

Anul trecut, în Vrancea, au avut loc două seisme cu magnitudini de 5,3 grade pe scara Richter, unul pe 24 septembrie, la ora locală 2:11, și celălalt pe 28 decembrie, la ora locală 1:20.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel