Cutremur major de 6,8 grade pe scara Richter în Taiwan

Foto: Pixabay, de Tumisu
Foto: Pixabay, de Tumisu

Un cutremur cu magnitudinea 6,8 s-a produs duminică într-o zonă puţin populată din sud-estul Taiwanului, conform biroului de meteorologie de pe insulă. Mai multe vagoane au deraiat, iar un magazin s-a prăbuşit, informează Agerpres, care citează Reuters.

Publicitate

Biroul de meteorologie din Taiwan a indicat că epicentrul a fost localizat în Taitung. Seismul a urmat unui cutremur cu magnitudinea 6,4 care s-a produs sâmbătă seara în aceeaşi zonă, însă nu a provocat victime.

Institutul american de geofizică (USGS) a evaluat la 7,2 magnitudinea seismului, produs la o adâncime de 10 kilometri.

Guvernul regiunii Hualien, aflată în apropiere de Taitung, a declarat că două persoane au fost prinse sub dărâmături, într-o clădire din Yuli în care se afla un magazin.

De asemenea, sunt în derulare operaţiuni de salvare după ce trei persoane au căzut de pe un pod avariat.

Administraţia Căilor Ferate din Taiwan a anunţat că trei vagoane au deraiat în gara Dongli din estul Taiwanului după ce o secţiune a acoperişului unui peron s-a prăbuşit. Cei aproximativ 20 de pasageri aflaţi la bord au fost evacuaţi şi nu au existat persoane rănite.

Centrul pentru tsunami din Statele Unite a emis o avertizare după producerea cutremurului, însă alerta a fost ulterior ridicată. Agenţia de meteorologie din Japonia a emis la rândul său o avertizare de tsunami care viza o parte a prefecturii Okinawa, însă şi aceasta a fost ridicată.

Cutremurul a fost resimţit în Taiwan, potrivit biroului de meteorologie. Clădirile din capitala Taipei s-au zguduit pentru scurt timp.

Parcurile ştiinţifice şi tehnologice din oraşele sudice Tainan şi Kaohsiung, unde se află importante fabrici de semiconductori, au anunţat că operaţiunile nu au fost afectate de seism.

Începând de duminică dimineaţă, peste 40 de replici seismice au fost resimţite în Taiwan.

Taiwanul se află în apropierea zonei de joncţiune a două plăci tectonice, regiunea fiind predispusă la cutremure.

Peste 100 de persoane au murit într-un cutremur produs în sudul ţării în 2016. Un seism cu magnitudinea 7,3 a ucis peste 2.000 de persoane în 1999.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel