S-a prăbușit piața imobiliară din China.
Criza în sectorul imobiliar, deja puternic îndatorat, din China face ravagii. Profiturile dezvoltatorului Country Garden au scăzut cu 70%, scrie FT.
Profitul de bază ar fi putut scădea la o valoare cuprinsă între 4,5 şi 5 miliarde de yuani (6634 milioane de dolari - 736 milioane de dolari) în primele şase luni din 2022, în scădere de la 15,2 miliarde de yuani cu un an mai devreme, potrivit unui document depus joi, citează ZF.
Marți, Fitch a retrogradat Country Garden la statutul de ”junk”. Colosul imobiliar spune că scăderea veniturilor este generată de încetinirea pieței, de efectele pandemiei de COVID-19, dar și de pierderile de schimb valutar. Spre deosebire de ceilalți din sectorul imobiliar, compania Country Garden nu a intrat în incapacitate de plată, în ciuda prăbușirii.
Sectorul imobiliar chinezesc a fost zguduit de o criză de lichidităţi după prăbuşirea de profil înalt a Evergrande, cel mai îndatorat dezvoltator din lume, anul trecut. Country Garden reuşise să păstreze accesul la pieţele de obligaţiuni offshore pentru refinanţare, ajutând grupul să menţină o anumită stabilitate într-un moment în care zeci de mii de chinezi care cumpără case refuză să plătească ipotecile pentru apartamentele neterminate, mai notează sursa citată.
Asta se întâmplă în timp ce Beijingul a încercat să revigoreze sectorul cu împrumuturi de refinanţare, dar există semne că încrederea în Country Garden se diminuează. Acţiunile companiei listate la Hong Kong s-au prăbuşit cu până la 15% într-o singură şedinţă de tranzacţionare în luna iulie, reducând valoarea de piaţă cu aproximativ 1,7 miliarde de dolari, după ce a anunţat o majorare de capital cu discounturi mari.
Alicia García Herrero, economist-şef pentru Asia-Pacific la banca franceză de investiţii Natixis, a declarat că Country Garden suferă din cauza înrăutăţirii sentimentului investitorilor faţă de acest sector. Există temeri legate de scăderea preţurilor pe măsură ce și cererea scade, iar apartamentele noi rămân nefinalizate, dezvoltatorii fără bani rămânând fără bani.
"Acum, chiar şi Country Garden nu ar putea, practic, să continue cu presale pentru noile proiecte, deoarece contagiunea este atât de extremă", a spus ea, conform sursei citate.
În România, reprezentanții din imobiliare nu văd altă variantă decât o creștere a prețurilor.
Prețurile apartamentelor din București se pare că au crescut în trimestrul al doilea al anului 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cu 10-22%, arată un raport imobiliare.ro.
Analiza este făcută împreună cu Premier Estate Management în baza a 7.831 de anunțuri postate pe site-ul citat.
Prețurile apartamentelor ieftine... nu mai sunt chiar atât de accesibile. Creșteri și cu 35%
Cea mai mare creștere au înregistrat-o, conform sursei citate, apartamentele mass-market, adică acel segment de locuințe accesibile. Prețul unui astfel de apartament a înregistrat o creștere medie de 22%. Prețurile pe metru pătrat au ajuns să fie cuprinse între 1.250 și 1.600 de euro. ”Comparativ cu primul trimestru al acestui an, s-au observat mici corecții pe anumite zone, în medie observându-se totuși o creștere de 5% a prețurilor solicitate” arată sursa citată. Citește continuarea aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu