Grecia a fost zguduită de un cutremur cu magnitudinea 5,7, produs în Arhipelagul Dodecanez.
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 a zguduit marţi Arhipelagul Dodecanez din Grecia, situat în sud-estul Mării Egee, au informat agenţii care monitorizează activitatea seismică din Grecia, potrivit DPA, scrie Agerpres.
Epicentrul seismului a fost localizat la aproximativ 60 de kilometri sud de insula Kos, a raportat Institutul american de geofizică (USGS), respectiv mai aproape de Turcia.
Numeroşi locuitori ai regiunii au fost treziţi de cutremur, care s-a produs la ora 12:14 AM (22.14 GMT luni), potrivit televiziunii publice greceşti ERT. Seismul a fost resimţit în tot sudul Mării Egee, inclusiv în insulele Kos, Rodos şi Creta. Nu au fost raportate daune sau victime, a precizat ERT.
Un alt cutremur puternic s-a produs în Grecia și la începutul lunii martie. Confom EMSC (European Mediterranean Seismological Centre), magnitudinea cutremurului a fost de 6,3 pe Richter.
Surse internaționale spuneau atunci că magnitudinea ar fi de 6,9 pe Richter. Cutremurul a zguduit puternic și Atena. ”În ziua de 03 Martie 2021, la ora 12:16:12 (ora locală a României), s-a produs în GRECIA un cutremur puternic cu magnitudinea ml 6,1, la adâncimea de 30km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 119km SV de Thessaloniki, 176km N de Patra, 248km S de Skopje, 248km NV de Piraeus, 249km NV de Athens, 252km SE de Tirana, 288km SE de Prizren” anunța și INFP, la acel moment.
Cel mai recent cutremur produs în România a avut loc joi, pe data de 17 iunie. Acesta a avut magnitudinea de 3 și s-a produs în zona seismică din județul Vrancea.
Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 5.25. Acesta a avut magnitudinea de 3 și s-a produs la o adâncime de 81 de kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Brașov (85 km), Bacău (90 km), Ploiești (104 km), Galați (111 km), Brăila (115 km), București (155 km).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu