Un cutremur de 5,1 grade pe Richter produs duminică noapte în nordul-estul Republicii Dominicane, al cărui epicentru s-a situat la 12,9 kilometri de Villa Vásquez, în Montecristi (nord-vest), a provocat pagube la un spital şi la zece şcoli din zonă.
Seismul, precedat de un cutremur de 4,3 grade pe Richter şi urmat de alte 12 replici de între 2,5 şi 4,1 grade, a provocat fisuri la Spitalul Municipal din Villa Vásquez şi a avariat alte 10 şcoli din Montecristi şi provincia Valverde, din nord-vestul ţării, se arată în raportul COE. Seismul s-a produs la 1:45 ora locală (5:45 GMT) şi s-a simţit mai ales în provinciile Montecristi şi Valverde, precum şi la Bonao, La Vega, Santiago şi Puerto Plata, în nord.
Măsuri de urgență
Raportul notează că imediat după mişcarea telurică, COE şi-a activat diviziile de operaţiuni, planificare şi comunicare şi a instruit instituţiile de prim răspuns pentru a proceda la evaluarea infrastructurilor din aria afectată, pentru a identifica eventualele daune şi a stabili măsurile necesare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu