ISU București Ilfov a declarat că în Capitală nu au fost apeluri la 112 după cutremurul produs miercuri dimineaţă la orele 1,20 în zona Nereju, judeţul Vrancea, scrie Agerpres.
Un echipaj ISU s-a deplasat în Centrul Vechi al Capitalei pentru a verifica situaţia. Nu au fost raportate probleme la nicio unitate operativă proprie sau la alte imobile, precizează sursa citată.
De la ora producerii cutremurului până în acest moment nu s-au înregistrat efecte. Echipajele ISU continuă monitorizarea eventualelor efecte. La nivelul unităţilor subordonate IGSU, până la această oră nu au fost raportate efecte, potrivit unei informări a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, postată pe pagina de Facebook, informează Agerpres.
Cutremurul a fost resimţit în Muntenia, Moldova şi Sudul Transilvaniei.
Potrivit aceleiași surse, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat, de la producerea cutremurului, până la ora 2,00, două solicitări, a declarat pentru AGERPRES managerul instituţiei, Alis Grasu. Ea a precizat că în ambele cazuri au fost trimise echipaje şi că a fost vorba de atac de panică.
Un cutremur cu magnitudinea estimată iniţial 5,6 s-a produs miercuri dimineaţă la orele 1,20 în România, în zona Nereju, judeţul Vrancea, anunţă pe site-ul său Institutul american de geodezie (USGS).
Epicentrul a fost localizat la 6 kilometri vest de Nereju şi la o adâncime de 81 de kilometri.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News