Un cutremur s-a produs, miercuri seară, în România, potrivit INFP.
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 a avut loc în județul Buzău, miercuri seara, a anunțat INFP. Seismul s-a produs la ora 22.46, la o adâncime de 121 kilometri.
În luna martie, în România, au avut loc 23 de cutremure cu magnitudinea între 2 şi 4,6 pe Richter, cele mai multe fiind înregistrate în zona seismică Vrancea.
Anul trecut, cel mai mare seism de pe teritoriul ţării a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, la ora 17:08, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter, cutremurul fiind resimţit şi la Bucureşti.
Cele mai puternice cutremure produse în România în ultimii 27 ani au fost înregistrate pe 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 pe scara Richter.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu