Ștefan Pălărie (USR) a explicat ce ar putea să se întâmple în cazul blocurilor cu partere comerciale, după o discuție cu specialiștii.
"Pentru clădirile făcute în timpul comunismului, partea bună este că sunt vreo 5 proiecte mari şi late. Odată ce vii cu o echipă de specialişti care să facă o proiectare a unei intervenții, foarte uşor îţi dai seama ce s-a întâmplat, unde s-a întâmplat. Partea bună... Ne dădea exemplu specialistul blocurile de pe Mihai Bravu cu mai multe etaje de apartamente şi parterul comercial. Parterul, cu alt regim de înălţime, altfel construit. La acest tip de cutremur, specialiştii spun că avem marele pericol ca aceste partere să colapseze, ducând la toate celelalte etaje o mişcare de cădere.
Puterea stâlpilor de rezistenţă, care ar putea să preia din capacitate, va fi testată pentru a vedea dacă vor ajunge să fie o cutie de conservă sau vor putea să ţină clădirea în integralitate. La aceste partere, se poate veni cu o soluţie de întărire prin grinzi de oţel, inclusiv încrucişate. Odată ce ai stabilit care este metoda, vii în replică şi începi să iei blocuri unul după altul, să faci lucrarea aceasta începând din vara aceasta", a spus Ștefan Pălărie, în emisiunea Ce se întâmplă, cu Răzvan Dumitrescu, de la DCNews TV.
Cu alte cuvinte, blocurile care lasă spații goale la parter, în vederea închirierii pentru spații comerciale, au marele risc de a pica, neavând susținerea conformă. Asupra acestora se poate interveni prin acțiuni specifice de întărire.
"Cea mai mare activitate seismică înregistrată în zonă, în decurs de 200 de ani"
"Este o zonă seismică cunoscută de noi de seismologi. Are o activitate, în general, slabă şi moderată. Ceea ce s-a întâmplat, ieri şi alaltăieri, este o intensificare deosebit de mare a acestei activităţi în zonă. Este cea mai mare activitate seismică înregistrată în decurs de vreo 200 de ani, de când avem noi înregistrări. A reprezentat o surpriză, calculele noastre indicând pentru această zonă o magnitudine maximă în jur de 5,5.
Practic, s-a depăşit această magnitudine şi, în acelaşi timp, a fost şi un şoc dublu: au fost două cutremure cu magnitudini mari, peste 5. S-a întâmplat o singură dată în istorie, cu vreo 80 de ani în urmă, în 1943, când cutremurul înregistrat, în zona, a fost de 5,2.
Este clar că a fost o intensificare pronunţată a activităţii şi bineînţeles că aceasta va schimba puţin harta de hazard seismic pentru zona respectivă, în sensul că, pentru viitor, vom avea avea în vedere cutremure mai mari decât cele pe care le ştiam noi. Să zicem până în 6. Trebuie făcut un studiu ca să vedem exact", a declarat Mircea Radulian.
"Se poate întâmpla să ai cutremure mai mari care nu pot fi prevăzute"
"Aceste cutremure, care apar mai rar, întotdeauna apar pe un fond pe care este foarte greu să le previi. Se poate întâmpla, la un moment dat, să ai cutremure mai mari - nu vorbesc despre România acum - care nu pot fi prevăzute", a mai spus seismologul. Citește mai departe >>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News