Comisia Europeană va contribui cu 1 miliard de euro la eforturile de reconstrucţie din Turcia ca urmare a cutremurelor violente din luna februarie.
Anunţul a fost făcut de preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferinţe a donatorilor organizate în cooperare cu Turcia, ce reuneşte peste 400 participanţi - state membre ale UE, ţări candidate şi potenţial candidate, ţări vecine şi partenere, membri ai G20 (cu excepţia Rusiei), precum şi ONU, alte organizaţii internaţionale, actori din domeniul umanitar şi instituţii financiare internaţionale şi europene.
Milioane de persoane sunt acum fără adăpost şi trăiesc în corturi în condiţiile în care iarna nu s-a încheiat. Trebuie să fie reconstruite şcoli şi locuinţe, cu cele mai ridicate standarde de siguranţă seismică. Reţeaua de apă şi celelalte infrastructuri esenţiale trebuie să fie reparate. Serviciile publice şi companiile au nevoie de capital pentru a reporni, a declarat Ursula von der Leyen, scrie Reuters, citată de Agerpres.
Ea a adăugat că executivul UE va cheltui încă 108 milioane de euro pentru asistenţă umanitară în Siria, ţară afectată de asemenea de cutremurele din 6 februarie şi cu care Uniunea Europeană nu are legături diplomatice.
Cutremurele de luna trecută reprezintă cel mai grav dezastru natural din istoria modernă a Turciei, peste 56.000 de persoane murind în Turcia şi Siria vecină. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) a estimat sarcina financiară totală a dezastrului cauzat de seism în Turcia la 103,6 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 9% din PIB-ul ţării previzionat pentru 2023.
Adresându-se participanţilor prin videoconferinţă, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că ţara sa va reconstrui 319.000 de locuinţe în următoarele 12 luni.
Este imposibil ca o ţară să trateze de una singură o criză de asemenea amploare. Nu vom uita niciodată solidaritatea pe care toţi prietenii noştri ne-au arătat-o în aceste zile dificile, a spus Erdogan.
Uniunea Europeană l-a acuzat constant pe preşedintele turc de încălcarea drepturilor omului, iar legăturile dintre blocul comunitar şi Ankara au devenit tensionate după tentativa de lovitură de stat din 2016. Mai recent, Turcia a blocat aderarea Suediei - stat membru al Uniunii Europene - la NATO.
Totuşi, blocul comunitar a mobilizat asistenţă umanitară în valoare de milioane de euro şi a trimis în Turcia peste 1.500 de salvatori în orele şi zilele care au urmat seismului devastator din 6 februarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu