Cutremurul din Italia, efecte importante asupra solului

Cutremurul din nord-estul Italiei, care a avut maghitudinea 6 pe scara Richter, produs pe 20 mai în Emilia-Romagna, în nord-estul Italiei, a ridicat solul cu 15 centimetri, conform unui anunţ de miercuri al geologului italian Stefano Salvi, informează AFP

„Datele noastre din satelit au indicat că seismul de pe 20 mai a ridicat solul cu 15 centimetri deasupra epicentrului, iar cel de pe 29 mai, de o intensitate mai mică, l-a ridicat cu 11 centimetri", a declarat la Roma geologul, el fiind specialist în observarea zonelor seismice cu ajutorul sateliţilor.

Regiunea Emilia-Romagna a fost afectată pe 20 şi 29 mai de două seisme puternice, de magnitudine 6 şi respectiv 5,8, ale căror epicentre au fost la o distanţă de doar câteva zeci de kilometri, şi în urma cărora au murit 25 de persoane.

„Solul coboară în jurul epicentrelor şi la 10 sau 20 de kilometri revine la nivelul zero, nivelul de plecare, dar acolo unde s-a ridicat, el nu va mai coborî niciodată, din contră, va continua să se ridice chiar şi după seism, dar într-un ritm mai lent", a explicat Salvi.

Potrivit unui colaborator al geologului, Alessandro Amato, cele două cutremure fac parte din categoria evenimentelor care „nu mai surprind”, dată fiind harta riscului seismic a Italiei, chiar dacă acestea nu pot fi prevăzute.

„Din 2005 până în 2012, am înregistrat 85.350 de unde seismice pe teritoriul italian", a menţionat Amato, adăugând că majoritatea acestora nu a fost resimţită de populaţie, „10 la sută dintre ele depăşind magnitudinea de 2,5”.

„Doar în regiunea Emilia-Romagna, 1.827 de unde seismice au fost înregistrate începând cu 20 mai până pe 13 iunie”, a declarat geologul.

Cele două cutremure, precum şi replicile lor, care au afectat Emilia-Romagna au provocat distrugeri în valoare de câteva miliarde de euro, iar 15.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele.

iar cel de pe 29 mai, de o intensitate mai mică, l-a ridicat cu 11 centimetri", a declarat la Roma geologul, el fiind specialist în observarea zonelor seismice cu ajutorul sateliţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel