Cuvântarea MS Regele Ferdinand I Întregitorul, după semnarea „hotărârilor de la Alba-Iulia”

„Cu inima plină de bucurie vă salut, domnii mei, ca pe solii frumoasei Transilvanii. Fiţi binecuvântaţi în incinta acestui palat care trăieşte şi el cel mai mare eveniment din istoria modernă a României! Aţi adus cu dumneavoastră nu numai dorul acum împlinit al câtorva milioane de suflete, ci şi inimile lor. La primirea frăţească şi cordială pe care v-am făcut-o aţi putut simţi cum pulsul ţării-mamă cunoaşte acelaşi ritm cu al dumneavoastră.

Chiar dacă Unirea tuturor românilor reprezintă o necesitate istorică, înţeleasă de toate inimile patriotice de dincoace şi de dincolo de Carpaţi, de la Nistru până la Tisa, totuşi destinul a avut nevoie şi de instrumentele lui: oameni care au ţinut sus steagul idealului naţional şi i-au insuflat poporului spiritul românesc, i-au întărit voinţa, i-au oţelit braţul, pentru ca, în ciuda tuturor vijeliilor epocii, corăbioara românităţii să ajungă la ţărmul dorit.

Astăzi, când în faţa noastră se află realizat măreţul edificiu al unităţii naţionale - edificiu pe care l-a început Mihai Viteazul - , eu îmi dau tributul de recunoştinţă tuturor celor care, pretutindeni unde se aud cuvinte româneşti, şi-au pus în serviciul idealului naţional sufletul lor şi forţa lor. Noi am dobândit Basarabia şi Bucovina, dar încă ne lipsea piatra cea mai preţioasă: Transilvania cu ţinuturile până atunci ungureşti, dar locuite de români. Astăzi, dumneavoastră, domnii mei, aţi adus această ultimă piatră: ea încununează întregul edificiu al unităţii naţionale.

Plini de încredere aşteptăm viitorul, căci bazele sunt puternice. Ele se sprijină pe principiul democratic care garantează dezvoltarea, firească a unei sănătoase vieţi statale. Aceste baze s-au cimentat prin credinţa nestrămutată a generaţiilor anterioare; ele sunt sfinţite prin sângele vitejilor mei soldaţi care s-au dus să moară în lupta pentru unirea tuturor românilor.

Marea operă istorică, realizată în zilele noastre, ne îndeamnă să ne unim forţele cu forţele proaspete dobândite de curând pentru ca să ne dovedim vrednici de marele dar divin al unităţii noastre naţionale şi pentru ca urmaşii noştri să poată spune (ca Horaţiu) despre fiecare dintre noi cei de astăzi: „Exegi monumentum aere perennius.” („Am înălţat un monument mai durabil decât bronzul”).”