O zodie va trece prin mai multe teste pe parcursul lunii ianuarie.
Ți se pare că eşti stăpânul lumii, că le poţi face pe toate, le poţi duce pe toate. Cu Marte în Săgetător, ai impresia că nu există limite pentru tine. Spiritul de aventură este uimitor. Când te întorci la serviciu, eşti mai energic ca niciodată. În partea socială, cu prietenii, ai tot felul de iniţiative, de idei, ai energie, ai forţă, ai vitalitate. Chiar dacă te arunci în toate direcţiile, undeva la sfârşitul lunii, când intră Marte în Capricorn, te vei aşeza. Permite-ţi, cel puţin primele trei săptămâni ale lunii ianuarie, să fii cât mai îndrăzneţ, cât mai tupeist, cât mai activ, cât mai curajos şi să îţi setezi nişte obiective pe care altă dată nu le-ai fi avut în vedere. Ai nevoie să te duci cât mai departe.
Începeţi anul cu Venus, guvernatoarea voastră, retrogradă. La voi nu e anul în care să aveţi un start din ianuarie, ci mai degrabă trebuie să reajustaţi, să regândiţi nişte obiective, nişte principii pe care le-aţi avut în 2021 şi care nu au funcţionat la fel de bine pentru voi. Trebuie să vă renegociaţi limitele personale şi pe undeva o să conştientizaţi că aţi avea nevoie de mai mult, aţi studia mai mult, aţi călători mai mult, v-aţi apropia de o religie mai mult. Aveţi nevoie de zona aceasta de creştere interioară, de dezvoltare personală. La fiecare se produce într-un fel sau altul. Sfatul astrelor este, mai ales în prima parte a anului, în luna ianuarie, să vă plătiţi toate datoriile sau să mai stingeţi din ele şi să vă ocupaţi de dezvoltarea personală.
Pe undeva, vă veţi da seama că voi consumaţi mai multă energie decât e cazul sau nu investiţi la fel de mult precum investeşte cealaltă persoană. Dar trebuie să aveţi ochii deschişi şi să vă lăsaţi să vedeţi lucrul acesta, nu să lăsaţi totul de la sine. Eu cu persoana asta cât timp vorbesc, cât timp petrec, cât investesc, cât de mult îmi pasă de ea. Ea nu dă semne înapoi. Mă deranjează, nu mă deranjează, să mă implic mai mult sau mai puţin. Vedeţi unde aţi impus nişte limite faţă de relaţiile personale. Toate relaţiile, atât cele personale, cât şi cele profesionale, vor trece prin teste. Cu Jupiter în casa a 10-a, profesional s-ar putea să treceți prin tot felul de evenimente. Unele vor părea corecte, altele nedrepte. Cert este că e nevoie de o schimbare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News