Dacă mănânci mămăligă de pe fundul ceaunului vei avea ghinion. Stai! E doar o SUPERSTIŢIE

Românii au cele mai ciudate superstiţii / Foto: Pexels
Românii au cele mai ciudate superstiţii / Foto: Pexels

Ştiai că dacă mănânci mămăligă de pe fundul ceaunului vei fi urmărit de ghinion? Sau dacă tai unghiile copilului înainte să împlinească un an va deveni hoţ la maturitate? Sunt doar câteva din multele şi trăznitele superstiţii ale românilor. Se pare că cei mai superstiţioşi sunt...moldovenii.

Suntem un popor superstiţios. Din copilîărie am auzit de pe la părinţi sau cunoscuţi că nu e bine să ne întoarcem din drum pentru că ne va merge prost ori să ne ferim de pisica neagră care aduce ghinion. Superstițiile au însoțit cultura românească, încă din cele mai vechi timpuri. Au fost transmise din generație în generație și pot fi considerate chiar specifice poporului nostru. Unele dintre ele sunt de-a dreptul ciudate, în timp ce altele sunt haioase și dau o stare de bine. Iată care sunt cele mai ciudate superstiții românești:

Pare de necrezut, însă există zone în România în care se crede că dacă apare vreun păduche pe fruntea unui om care este bolnav, acela nu va mai trăi mult. O altă superstiție, la fel de stranie, spune că nu este bine să faci copii în zi de sărbătoare, fiindcă aceștia pot ieși cu defect fizic.Tot în concepția românească se crede că cine fură vreo găină sau altă pasăre de curte, pe lumea cealaltă va fi pedepsit să le numere toţi fulgii. Iar după ce termină de numărat, vine o pală de vânt şi risipeşte fulgii, iar hoţul de găini trebuie să numere iarăşi fulgii şi penele păsărilor pe care le-a furat cât timp trăia. Românii noştri mai cred cu sfinţenie că dacă o pisică neagră îți taie calea vei avea parte de ghinion. Dacă totuşi se întâmplă, trebuie să faci trei pași prin spate și să scuipi în sân pentru a scăpa de necaz.

Cum recunoşti un hoţ? După gropiţele din obraji!

Se spune că în ziua de Paște toată lumea trebuie să poarte haine noi pentru a avea noroc. Moldovenii cred că persoanele care au gropițe în obraji sunt predispuși la furat. O superstiție la români presupune că nu este bine să se omoare animale sau păsări în ziua de duminică, fiindcă este păcat. La olteni se spune că nu este bine ca mamele să-şi sărute băieţeii pe spate, fiindcă aceștia vor deveni afemeiați la maturitate. Mulți români cred că atunci când visează un urs vor avea parte de noroc.Oamenii cred că atunci când îi mănâncă palma stângă vor primi bani, dar dacă se întâmplă la fel cu palma dreaptă, au de dat bani. Şi să nu uităm de umbrela deschisă în casă care aduce ghinion, de oglinda sparta care atrage şapte ani de boală şi suferinţă, cifra 13  aducătoare, şi ea, de necazuri şi încurcătoare...destul de fatalişti suntem ca neam, cel puţin aşa pare după atâtea crezuri de care încă mai ţinem cont şi azi, în vremurile moderne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel