Se pare că mai nou hoții desenează anumite semne pe ușile apartamentelor pe care intenționează să le jefuiască.
Infractorii continuă să își perfecționează metodele de a jefui casele oamenilor Astfel, recent polițiştii au descoperit o serie de simboluri pe care hoții le desenau pe ușile apartamentelor sau pe porți, în cazul celor care locuiesc la curte. Astfel, în funcţie de cât de ușor putea fi spartă o casă, ei desenau un mic desen, scrie Realitatea.net. Fiecare simbol are sensul lui.
Dacă ai propria casă, atunci nu ezita să verifici din când în când ușile de la intrare și chiar gardul și poarta, pentru a verifica dacă pe ele nu sunt înscrise simboluri ciudate. Dacă găsești vreun astfel de simbol, înseamnă că locuința ta a intrat în vizorul hoților și trebuie neapărat să suni la poliție. Dacă locuiești la bloc, privește atent ușa sau cutia poștală. Informatorii bandiților lasă semne pe acestea sau pune pe ele un abțibild.
Dacă găsești cifra doi roman pe ușa ta înseamnă că aceștia vor să transmită că este vorba despre o casă bogată. Dacă vezi un W, înseamnă ca apartamentul este pustiu noapte. Cifrele 7 și 8 înseamnă că respectiva casă este pustie în lunile iulie și august. Dacă vezi desenat un ceas înseamnă că informatorii au transmis hoților că acea casă este ușor de jefuit. Un triunghi înseamnă că locuința a fost spartă recent de alți hoți. Semnul X înseamnă că stăpânii sunt plecați în vacanță. Trei pătrățele mici înseamnă că în acel apartament locuiește o femeie singură.
Pe lângă aceste semne sunt și alele care le spun hoților dacă casa respectivă este a unui om de afaceri, dacă copiii rămân ziua singuri, dacă există un câine rău în locuință, dacă stăpânul este o persoană invalidă, dacă casa poate fi furată ziua sau noaptea, dacă în weekend locuința este goală, dacă hoții au nevoie de un ciocan pentru a jefui acea locuință sau dacă acolo se află multe lucruri de preț.
O femeie de 74 de ani din Suceava a fost trimisă în judecată după ce a sedat și jefuit o altă femeie de 89 de ani, transmite Realitatea Plus. Infractoarea lucra ca îngrijitoare în casa victimei și, după ce i-a oferit în mod repetat sedative, a fugit cu banii și cu bijuteriile din locuință.
Femeia nu este la prima faptă de acest gen. În trecut, vârstnica a prădat și mai mulți bărbați. Aceasta își aborda victimele în gări, mergea cu ei într-o cameră de hotel sub pretextul că vor întreține relații sexuale, iar acolo îi jefuia. Pentru faptele comise atunci, femeia a ispășit doar o treime dintr-o condamnare de 12 ani de închisoare pentru tâlhărie. Și asta pentru că toți condamnații care au mai mult de 60 de ani pot beneficia de o reducere a pedepsei.
Deși această femeie își păcălea victimele după propria metodă, există și alte înșelătorii care victime în România. Unul dintre exemple este metoda Şmen. Escrocii roagă persoanele să le schimbe bani, dar le oferă în schimb o sumă mult mai mică, mizând pe faptul că victimele nu numără imediat banii, mai ales atunci când este vorba despre o sumă mai mare. Un bărbat condamnat în trecut pentru mai mult de zece astfel de fapte, a făcut victime şi la Alba Iulia. În final, a fost condamnat la închisoare cu executare. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu