Dacia a lansat astăzi o nouă mașină.
Dacia prezintă vineri modelul Jogger, noua sa ofertă în segmentul vehiculelor de familie cu până la 7 locuri, această lansare înscriindu-se în cadrul reînnoirii gamei Dacia, care va fi completată de alte două modele până în 2025, conform unui comunicat remis Agerpres.
"Dacia îşi afirmă ambiţia de a aborda segmentul C propunând un vehicul de familie accesibil, în versiuni cu 5 şi cu 7 locuri. Jogger este al patrulea pilon al strategiei produs a mărcii Dacia. După micul vehicul urban 100% electric (Spring), hatch-back-ul Sandero şi SUV-ul Duster, Dacia oferă o nouă surpriză în segmentul vehiculelor de familie de până la 7 locuri", se menţionează în comunicat.
Vehicul polivalent, Dacia Jogger preia atribute aparţinând a trei categorii diferite de modele: lungimea unui break, spaţiul interior al unui monovolum şi liniile unui SUV.
"Cu un nume care evocă sportul, natura şi energia pozitivă, Dacia Jogger ilustrează noua identitate de marcă. Scurt, modern şi internaţional, numele reflectă robusteţea şi polivalenţa în utilizare. Dacia Jogger este partenerul ideal al familiilor, atât în traseele urbane din viaţa cotidiană, cât şi în periplurile mai lungi, prilejuite de ieşirile în natură la sfârşit de săptămână sau în concedii", subliniază cursa citată.
Dacia Jogger este disponibil încă de la lansare cu două motorizări: noul motor pe benzină TCe 110 şi motorul ECO-G 100. Dacia este singurul constructor care propune, sub denumirea ECO-G, o gamă completă de autoturisme echipate cu motoare cu alimentare mixtă benzină/GPL. Oferta de motorizări va fi completată de o versiune hibridă în 2023.
Foto: Dacia.ro
Deschiderea comenzilor este prevăzută pentru noiembrie 2021 în 30 de ţări, în principal din Europa, dar şi în Turcia şi Israel. Dacia Jogger va ajunge în showroom-uri începând din februarie 2022.
"Cu Jogger, Dacia reinventează vehiculul de familie cu până la 7 locuri. Acest nou model polivalent ilustrează poziţionarea mărcii prin vocaţia sa de vehicul destinat ieşirilor în natură, mereu pregătit pentru aventură. El demonstrează totodată angajamentul Dacia de a face mobilitatea accesibilă chiar şi pentru familiile numeroase. Dacia Jogger va fi şi primul model hibrid al mărcii Dacia, pentru că mobilitatea, atât în oraş cât şi la drum lung, trebuie să fie posibilă pentru toţi", a declarat Denis Le Vot, director general Dacia.
Sub denumirea "Extreme", Dacia va comercializa o serie limitată de lansare a modelului Dacia Jogger, cu elemente de design specifice. Pe această serie limitată vor fi disponibile cinci nuanţe de caroserie: Noir Nacre, Gris Comete, Gris Moonstone, Blanc Glacier şi culoarea de lansare, Brun Terracotta.
Dacia Jogger poate transporta până la 7 adulţi pe trei rânduri de scaune. Conceput ca un vehicul versatil, Jogger oferă până la 60 de configuraţii posibile. Spaţiul din spate cuprinde o banchetă cu trei locuri, rabatabilă în proporţie 2/3-1/3 (pe rândul al doilea) şi două scaune rabatabile şi escamotabile individual (pe rândul al treilea). Capacitatea de încărcare poate ajunge până la 1819 litri (cu scaunele de pe rândul al treilea scoase şi cu bancheta de pe rândul al doilea rabatată).
În versiunea cu 5 locuri, volumul portbagajului este de 708 litri, iar în versiunea cu 7 locuri volumul este de 160 de litri (VDA) şi de 565 de litri (VDA) cu scaunele de pe rândul al treilea rabatate.
În 2023, gama de motorizări va fi completată de o versiune hibridă. Jogger va fi primul model Dacia care va beneficia de această tehnologie şi care va deveni astfel cel mai accesibil vehicul de familie hibrid cu 7 locuri de pe piaţă.
Tehnologia hibridă a modelului Dacia Jogger va fi bazată pe un motor pe benzină de 1,6 L, însoţit de două motoare electrice (un "e-motor" şi un demaror de înaltă tensiune), cuplate cu o cutie de viteze multi-mod cu craboţi, fără ambreiaj. Frânarea regenerativă, combinată cu capacitatea de auto-încărcare a bateriilor de 1,2 kWh (230V) şi cu randamentul cutiei automate asigura ca rularea în oraş să desfăşoare aproape 80% din timp în regim electric. Consumul de carburant este astfel diminuat cu până la 40% (faţă de un motor termic echivalent în ciclu urban, fără schimbarea obiceiurilor de conducere).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News