Dacia, mașina preferată de francezi

sandero
sandero
Dacia vinde mai bine decât Fiat sau Toyota, iar Sandero va deveni modelul cu cele mai mari vânzări către persoane fizice în Franța, arată Le Figaro, care preia o declarație a lui Bernard Cambier, directorul de vânzări al Renault. Cei care se îndoiau de succesul mărcii românești Dacia pe piața franceză vor fi foarte surprinși, comentează Le Figaro. Conform cifrelor publicate joi de Comitetul Constructorilor Francezi (CFCA), filiala low cost a Renault a înregistrat o creștere extraordinară în luna iunie. Cota de piața a Dacia în Franța a urcat la 5% în luna iunie, pe segmentul autoturisme, de la 2,5% în aceeași lună din 2009. Luna trecută, 12.075 de modele ale mărcii românești au fost vândute în Hexagon. De asemenea, în primele șase luni, numărul înmatriculărilor producătorului auto a urcat de la 23.886 unități, în intervalul similar al anului trecut, la aproape 61.250 de unități. Această reușită se datorează succesului de care se bucură SUV-ului Duster. De la lansare, în aprilie 2009, s-au înregistrat peste 10.000 de comenzi. Un francez poate aștepta până la șase luni pentru a primi Duster-ul comandat, a afirmat Cambier.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel