Dacia Sandero, cea mai vândută maşină din Europa în august

Facebook DACIA
Facebook DACIA

Modelul Dacia Sandero este cea mai vândută maşină din Europa în august 2021, depăşind nume mari. 

În august s-au vândut în 30 de țări europene 710.000 mașini noi, scădere față de 1,06 milioane în august 2019 și 870.000 în august anul trecut.

Dacia Sandero s-a vândut mai bine decât VW Golf, Toyota Yaris și Dacia Duster. În top au mai intrat Volkswagen T-Roc, Fiat 500, VW Polo, Toyota Corolla, Hyundai Tucson și Ford Puma.

Dintre cele 710.000 de mașini, 56% au fost pe benzină, 20% au fost diesel și 21% au fost full-electrice+hibride încărcabile la priză. Restul au fost pe GPL. Ponderea dieselului era de 30% în august 2019, de 29% în august anul trecut și de 20% luna trecută.

Cele mai vândute mașini full-electrice au fost Volkswagen ID 3, Tesla Model 3, Volkswagen ID 4, Renault Zoe și Mustang Mach-e. Cel mai nou model din această listă este Mustang Mach-e, scrie promotor.ro.

Au crescut vânzările în 2021 

Dacia a vândut 262.814 de autovehicule în primul semestru al acestui an, în creştere cu 24,5 % faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Grupului Renault. Valoarea maşinilor vândute este de aproape 4 miliarde de euro, luând în calcul un preţ mediu de 15.000 de euro fără TVA.

Creşterea vine în contextul în care Dacia a lansat la finalul anului trecut noile generaţii de Sandero, Sandero Stepway şi Logan.

Pentru Dacia Spring sunt deja peste 15.000 de comenzi, livrările către clienţi fiind prevăzute să înceapă în această toamnă. În plus, Dacia continuă reînnoirea gamei: în iunie a fost dezvăluit Noul Duster iar în luna septembrie, la Salonul de la München, marca va prezenta noul său model de 7 locuri.

În România Dacia a produs în primele şase luni ale acestui an 145.515 de unităţi, în creştere cu aproape 30% faţă de perioada similară a anului trecut, creşterea fiind sus­ţinută în acest caz de Sandero Stepway produs la Mioveni, iar la uzină deja a intrat în producţie Duster 2 facelift, scrie Mediafax.

Dacia, un nou director de design 

Din 1 septembrie 2021 Dacia și Lada au un nou director de design în persoana lui Miles Nürnberger. Acesta îi va fi subordonat lui Laurens van den Acker, director de design și membru în Comitetul de Direcție al Renault Group, informează AutoExpert. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel