Dacia Sandero, în topul celor mai vândute maşini din Europa în 2021. Aproape 200.000 de maşini, comercializate

Facebook Dacia
Facebook Dacia

Dacia Sandero a reuşit să intre pe podiumul celor mai bine vândute maşini din Europa în 2021. 

Publicitate

Conform datelor Jato Dynamics, în 2021, VW Golf a fost cel mai bine vândut model în rândul clienților europeni. Compacta germană a fost comercializată în 205.000 de exemplare, în scădere, însă, cu 28 de procente față de 2020. Datele cumulate au inclus 28 de piețe din Europa.

Pe locul al doilea a încheiat anul Peugeot 208, cu aproape 197.000 de mașini vândute. Pe poziția a treia a terminat Dacia Sandero cu peste 196.000 de unități vândute, scrie Promotor.

Iată cum se prezintă situația celor mai vândute zece mașini în Europa în 2021:

1. Volkswagen Golf – 205.408 (-27.9%)
2. Peugeot 208 – 196.869 (-1.1%)
3. DACIA SANDERO – 196.792 (+16.9%)
4. Renault Clio – 196.243 (-21.1%)
5. Peugeot 2008 – 194.653 (+24.4%)
6. Volkswagen T-Roc – 186.644 (+17.1%)
7. Toyota Yaris – 182.590 (+1.3%)
8. Opel Corsa – 180.643 (-8.7%)
9. Fiat 500 – 174.739 (+24%)
10. Citroen C3 – 159.302 (+7%)

Una din patru maşini noi din România în 2021 a fost DACIA

Pe parcursul anului 2021, în România au fost înmatriculate 121.208 maşini noi. Cifra, deşi mare, este în scădere faţă de 2020, când au fost înmatriculate 126.351 maşini noi. Scăderea este şi mai mare pe luna decembrie, cu 25,7% faţă de 2020. În cifre absolute, asta înseamnă că în decembrie s-au înmatriculat doar 11.858 de maşini noi. 

Din totalul maşinilor noi înmatriculate în România anul trecut, una din patru a fost DACIA, indică ACAROM. Iată clasamentul: 

DACIA = 34.788 unitati

HYUNDAI = 9.532 unitati

TOYOTA = 8.255 unitati

FORD = 8.184 unitati

RENAULT = 8.125 unitati

SKODA = 7.967 unitati

VOLKSWAGEN = 7.909 unitati

SUZUKI = 4.383 unitati

MERCEDES = 3.671 unitati

BMW = 3.257 unitati

Aproape 400.000 de maşini SH

În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în decembrie 2021 cifra de 27.238 unităţi, o scădere de 20.3% faţă de decembrie 2020.

Pe întreg anul 2021, nivelul înmatriculărilor de autoturisme SH în România a atins nivelul de 395.759 unitati, o scădere de 2.29% faţă de perioada similară din 2020, respectiv 405.045 unităţi. VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel