Dacia Sandero este cea mai puțin de încredere mașină când vine vorba de Inspecția Tehnică Periodică din Marea Britanie, arată cifrele dezvăluite de The Sun.
Într-o expertiză a situației de la ITP, englezii au analizat care sunt mașinile care nu sunt conforme după primii 3 ani de zile. Astfel, Dacia Sandero a avut cele mai multe probleme când vine vorba de modelul 2016 care a făcut ITP în 2019: 21% dintre autoturisme nu au trecut testul.
Topul este completat de Citroen C4 Grand Picasso (20,9%), Dacia Logan (20,3%), Volkswagen Touran (19,8%) și Volkswagen Passat (19,5%). The Sun menționează că studiul nu ia în calcul modul de întreținere al mașinilor.
Așadar, cititorii publicației au atras atenția asupra faptului că ITP-ul poate fi picat și din cauza anvelopelor uzate. Alții au spus că experiența lor cu mașinile românești a fost una pozitivă și că totul depinde de întreținerea mașinilor în service. În plus, diferența dintre Dacia Sandero și Volkswagen Passat pare a fi exagerată, fiindcă este de doar 1,5%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu