Dacian Cioloş: România va deveni un beneficiar şi mai important al bugetului PAC după 2013

Dacian Cioloş
Dacian Cioloş

România va deveni după 2013 un beneficiar şi mai important al bugetului Politicii Agricole Comune (PAC), care rămâne în continuare principala poziţie în bugetul Uniunii Europene, a declarat, marţi, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, la finalul discuţiilor avute cu ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, la sediul ministerului.

"Momentul actual este unul important pentru că s-a adoptat de către Comisie propunerea bugetului UE pentru perioada 2014-2020, iar PAC rămâne în continuare principala poziţie bugetară în bugetul Uniunii Europene. România este unul dintre statele membre care este deja un beneficiar important al PAC şi va deveni unul şi mai important al acestui buget după 2013", a precizat Cioloş, citat de Agerpres.

Acesta a subliniat că în discuţiile cu ministrul Valeriu Tabără a avut un schimb de opinii pe propunerile Comisiei Europene (CE) privind reforma PAC, România având la ora actuală drepturi depline în procesul decizional.

"Comisia Europeană pregăteşte pentru luna octombrie propunerile legislative privind reforma PAC, iar România este pentru prima dată stat membru cu drepturi depline implicat în procesul decizional, nu numai în Consiliul de Miniştri ci şi în Parlamentul European. Am avut un schimb de opinii pe propunerile CE, discutând şi despre problemele curente dintre MADR şi DG Agri. Am discutat despre programul PNDR şi adaptarea acestuia pentru a asigura o mai bună absorbţie a fondurilor europene, nu numai ca sumă, ci mai ales calitativ, dar şi pentru a reorienta programul către noi priorităţi care au ieşit în evidenţă în România în ultima perioadă", a explicat comisarul european.

De asemenea, discuţiile între cei doi oficiali au vizat şi activitatea Agenţiilor de Plăţi.

Potrivit ministrului Agriculturii, discuţiile de la MADR au atins şi anumite chestiuni cu specificitate pe agricultură şi dezvoltare rurală în România şi perspectivele legate de ceea ce va însemna PAC 2014-2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel