DAE: România ar putea primi 16,7 milioane euro pentru îmbunătăţirea securităţii la graniţele externe ale UE

aeroportul otopeni
aeroportul otopeni
Alegeri prezidentiale 2024

CE a propus alocarea a 370 milioane euro pentru îmbunătăţirea securităţii la graniţele externe ale UE, iar România ar putea primi 16,7 milioane euro, se arată într-un comunicat de presă al Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE).

Din cele 370 de milioane de euro, 322 milioane vor fi destinate programelor naţionale, 22 milioane pentru acţiuni transfrontaliere şi în interesul UE, 10 milioane pentru acţiuni specifice în zonele de graniţă, iar 16 milioane vor finanţa schema de tranzit specială pentru cetăţenii ruşi care călătoresc în Kaliningrad prin Lituania, se arată într-un comunicat de presă al DAE.

Banii vor fi alocaţi din Fondul pentru Frontierele Externe, iar cuantumul sumelor este decis de Comisia Europeană după o evaluare a gradului de risc la diferitele frontiere externe ale UE.

Suma atribuită României este de 16,7 milioane euro. Cei mai mulţi bani sunt alocaţi statelor afectate de un aflux masiv de imigranţi ca urmare a evenimentelor recente care s-au petrecut în zona Mării Mediterane (Italia - 52,7 milioane euro, Spaniei - 48,1. De asemenea, Malta, Cipru, Grecia şi Franţa vor beneficia de o mărire substanţială a sumelor alocate. Islanda (100.500 euro) şi Luxemburg (131.206 euro) au primit cele mai mici sume.

Cu sprijinul sumelor provenite din fondul amintit, statele membre îşi pot achiziţiona echipamente şi mijloace de transport pentru controlul frontierelor, pot dezvolta sisteme IT sau pot pregăti poliţişti de frontieră şi personal consular.

Pentru anul 2012 Comisia a identificat mai multe direcţii de investiţii sprijinite prin Fondul pentru Frontierele Externe. Este vorba de o serie de investiţii la nivelurile naţionale pentru Sistemul Informatic Schengen II (SIS II) şi pentru Sistemul Informaţional de Vize (VIS). O altă direcţie de investiţii pentru 2012 o constituie realizarea unor centre de coordonare naţională în cadrul proiectului EUROSUR - Sistemul European de Supraveghere a Frontierelor. Totodată, cooperarea consulară între statele membre în problema vizelor va fi stimulată şi ea prin investiţii din cadrul fondului menţionat.

În anul 2011, suma alocată de Comisie a fost semnificativ mai redusă, de doar 268,7 milioane euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel