Petre Daea, ministru al Agriculturii în Guvernul condus de Viorica Dăncilă, a criticat parlamentarii USR-PLUS pentru lipsa de pregătire, dar şi pe Ramona Săseanu, cea care preia frâiele Televiziunii Române.
"Sunt unii parlamentari care au venit statui din Norvegia să fie parlamentari în ţară. Jenant pentru România!", a spus Petre Daea, cu trimitere la parlamentarul USR-PLUS Iulian Bulai, care a afirmat că în perioada studenţiei avea un job de statuie pe străzile din Norvegia.
După ce i s-a spus că aceştia au fost votaţi, Petre Daea a răbufnit-o şi a luat-o în colimator şi pe Clotilde Armand, primarul de la Sectorul 1.
"Care vot, domnule? Cu sacii furaţi pe acolo? Să fim serioşi, nu suntem copii. Am venit cu un taximetrist şi mi-a spus că toţi clienţii lui i-au spus că l-au votat pe fostul primar, pe Tudorache. Cum a ieşit asta, dom'le? Iată că nu ne putem juca. Vorbim de calitatea oamenilor, de caracterul lor. Nu poţi pune în fruntea ţării un om la care ne-am vindecat buricul, să îi dai ţara pe mână şi să vrei să fie bine.
Noi am făcut facultăţi o grămadă în România, sunt ca staţiile de PECO. Înainte erau cinci centre universitare. Este bine că le-am făcut, dar întrebarea este cine predă acolo", a mai spus fostul ministru.
"Am văzut şi la televiziunea română un CV al cuiva care a făcut Spiru Haret. Ce are Spiru Haret cu televiziunea? Mie dacă mi-aţi da alt portofoliu decât ministerul Agriculturii, nu m-aş duce. Nu am ce căuta acolo. Nu pot fi pus în situaţia de a nu cunoaşte un domeniu. Consilierii mei erau în ţară, pe teren. Nu consilierul mă învaţă care e porumbul, cum să iau datele. Eu ştiu asta, pentru că sunt specialist. În domenii de specialitate nu ai ce căuta dacă nu eşti pregătit!", a concluzionat Petre Daea.
Problema studiilor Ramonei Săseanu a fost ridicată şi de jurnalista Oana Zamfir, la Antena 3.
„Mai avem o problemă serioasă legată de studii. Competența profesională managerială nu există, a picat la toate concursurile. E o problemă serioasă în legătură cu studiile, plecând de la faptul că la examenul de licență a luat nota 5 la disciplina fundamentală”, a spus Oana Zamfir.
VEZI ŞI Ramona Săseanu - TVR. Oana Zamfir: Asta cu vrăjitoria e cel mai mic păcat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News