Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a vorbit despre majorarea pensilor cu 40%.
Daniel Dăianu, fost secretar de stat, fost ministru de Finanțe și preşedintele Consiliului Fiscal, a declarat că majorarea pensiilor cu 40% în septembrie este imposibil de suportat de către bugetul public, că nu există bani pentru majorarea pensiilor și că "dacă Guvernul va face așa ceva, bagă România în șanț". Astfel, acesta a venit și a clarficat situația.
"Eu, în general, sunt atent, și-mi cântăresc bine cuvintele. Am vrut însă să subliniez că este un pas pe care eu, colegi ai mei de la Consiliul Fiscal și orice economist rațional consideră ca o nesăbuință în condițiile date. Bugetul este cu o fragilitate care preceda pandemia. După evaluări pe care noi le aveam, dacă s-ar merge pe această suire a punctului de pensie, deficitul pentru 2020 ar fi depășit 5% din PIB, pentru 2021- 6%, cu recalcularea ne-am fi dus ușor peste 7%. Era o creștere foarte rapidă, ca să nu spun explozivă a deficitului bugetar, care nu ar fi fost posibil de susținut de către buget și cu multe, multe consecințe. Ne-am fi îndreptat, având în vedere regulile din UE, către o corecție inevitabilă a bugetului.
Teama mea, pe care ar trebui să o avem cu toții, este de a perpetua un deficit bugetar de o dimensiune care nu va fi tolerată de cei care trebuie să ne finanțeze. Este o situație care ar lovi foarte multe familii", a declarat Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, în direct la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News