Urmărește emisiunea live


Dâmboviţa: Inspectori de la Finanţe la spital, după ce au fost stropiţi cu acid de către un patron

ambulanta iarna
ambulanta iarna

Doi inspectori de la Direcţia Finanţelor Publice Dâmboviţa au fost transportaţi, miercuri, la Spitalul Judeţean, după ce patronul unui magazin de piese auto din Târgovişte pe care merseseră să îl execute silit i-a stropit cu acid de baterie, în urma incidentului victimele suferind arsuri.

Primele cercetări ale poliţiştilor arată că o echipă formată din trei inspectori ai Direcţiei Finanţelor Publice Dâmboviţa a mers, miercuri, în control la un magazin de piese auto din Târgovişte, al cărui patron are mai multe datorii la stat şi care urma să fie executat silit, transmite Mediafax.

La un moment dat, în timpul controlului, a existat o discuţie în contradictoriu între echipa de la Finanţe şi patronul magazinului, acesta din urmă stropindu-i cu acid de baterie pe doi dintre inspectori.

„S-a primit un apel la Poliţie prin care am fost anunţaţi că la Spitalul Judeţean din Târgovişte au fost aduse două persoane care aveau arsuri în zona feţei după ce au fost stropite cu acid de baterie de către patronul magazinului. Din primele cercetări reiese că rănile nu sunt grave“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, comisar Mihaela Savu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel