€ 5.0896
|
$ 4.3449
|
Curs valutar: € 5.0896
|
$ 4.3449
 

Dâmbovița: Un copil de șase ani a murit după ce a făcut baie
Autor: Anca Murgoci

 

Tragedie în comuna Morteni, județul Dâmbovița! Un băiat  în vârstă de șase ani a murit, după ce i s-a făcut rău în cadă.

Nefericitul eveniment s-a produs din cauza intoxicației cu monoxid de carbon.

Băiatul se afla în cadă alături de sora lui. Mama celor doi copii le-a făcut baie, apoi i-a lăsat acolo. Ulterior, femeia a revenit în încăpere, constatând că micuții sunt în stare de inconştienţă. Victimele au fost transportate la Spitalul Orăşenesc Găeşti, unde băiatul în vârstă de șase ani a murit, în ciuda eforturilor doctorilor de a-l salva. Sora lui, în vârstă de 11 ani, a rămas internată la spital.

Doctorii spun că băiatul de şase ani a murit intoxicat cu monoxid de carbon. Intoxicaţia s-ar fi produs, se pare, din cauza unei imporovizaţii la instalaţia de încălzire a apei. "Băiatul a venit în stop cardio-respirator, cu tensiune zero, puls zero. Se pare că a fost o intoxicaţie cu monoxid de carbon, pentru că familia folosea un aparat pentru încălzirea apei, iar instantul era racordat la o butelie", a declarat directorul spitalului Găeşti, Elena Olaru, potrivit Antena 3.

Autoritățile au demarat o anchetă în acest caz, notează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close