Un artist celebru a primit interzis la piesele lui Nelu Ploieșteanu. Cum a reacționat soția regretatului lăutar.
Nelu Ploieşteanu a murit în data de 2 aprilie, la vârsta de 70 de ani, după ce a fost internat în stare gravă din cauza COVID-19 și a altor probleme de sănătate pe care le avea.
Odată cu moartea lui Nelu Ploieșteanu, mai mulți artiști celebri din industria muzicală românească și-au exprimat dorința de a-i prelua și interpreta piesele care l-au consacrat, însă toți s-au lovit de refuzul vehement al soției lui.
Printre artiștii de la noi din țară care își doresc să interpreteze piesele lui Nelu Ploieșteanu se numără și Damian Drăghici, un cântăreț extrem de apreciat în industria muzicală românească.
Damian Drăghici și-a exprimat dorința de a cânta piesele lui Nelu Ploieșteanu, însă soția artistului nu a permis acest lucru, chiar dacă a specificat că nu are absolut nicio problemă cu Damian Draghici, ba chiar că îl respectă și apreciază.
Mai mult, Damian Drăghici a motivat că prin reinterpretarea pieselor lăutărești ale lui Nelu Ploieșteanu se duce mai departe tradiția muzicii de acest gen, dar argumentul lui nu a reușit să o convingă pe Elena Ploieșteanu care a completat că în România nu este nimeni deocamdată în măsură să le cânte.
"Nu doresc nici eu așa ceva, sunt melodiile lui, el le-a cântat. Cine poate să aibă vocea lui, că mă faceți să plâng. Cine poate să aibă?! Domnul Damian Drăghici să nu se supere, dar nu pot, nu vor nici copiii, nici eu, nici nepoții", a declarat Elena Ploieșteanu, la Antena Stars.
Soția lui Nelu Ploieșteanu: Orban a făcut un CD cu soțul meu
"Muzica lăutărească autentică din România trebuie să meargă mai departe. Ea nu se opreşte odată cu plecarea dintre noi a unor nume mari, precum cele ale lui Gabi Luncă, Cornelia Catanga şi Nelu Ploieşteanu, artiști care au pierdut lupta cu temutul virus.
La fel s-a întâmplat şi atunci când au murit un Fărămiţă Lambru sau Romica Puceanu. A fost un şoc, pentru o vreme, dar lucrurile au continuat. Au preluat alţii tradiţia. Aşa se va întâmpla şi acum!", a declarat Damian Drăghici, pentru impact.ro.
Soția lui Nelu Ploieșteanu nu este singura care se opune artiștilor care vor să preia piesele lăutarului, ci și fetele lui Gabi Luncă.
Cele trei fiice ale artistei sunt de-a dreptul revoltate pentru că sunt asaltate zilnic de diverși artiști de muzică populară care le cer să vândă piesele din repertoriul mamei lor. Fetele lui Gabi Luncă susțin că au primit oferte financiare consistente pentru piesele mamei lor, pe care aceasta nu le-a mai cântat de 26 de ani.
"Sufletul mamei nici nu s-a dus la Domnul și ei îmi cer piesele ei? Sunt șocată! N-au trimis nici o coroană la înmormântare și acum vor să-i înregistreze piesele, să-și facă reclamă la televizor cu ele? E strigător la cer! Nu le vindem nici pentru un milion de euro! Noi și acum mâncăm de pe urma pieselor mamei mele! Mama mea a scris cântecele astea, linie melodică și versuri, tot, la lumina lumânării!
Ea, când a decis să nu mai cânte melodii lăutărești, nici prin casă nu le mai fredona. Sunt cel puțin 10 artiști care mi-au cerut piesele ei, unii au avut tupeul să ne facă și oferte în bani!", a declarat Rebeca Onoriu, fiica cea mică a lui Gabi Luncă, pentru click.ro
Gabi Luncă s-a retras de pe scena muzicii lăutărești la începutul anilor 1993 și a decis să cânte doar la slujbele Bisericii Penticostale din Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu