Omul de afaceri Dan Adamescu rămâne în închisoare. Decizia magistraților Judecătoriei Sectorului 4 este definitivă.
Omul de afaceri Dan Adamescu a depus luna trecută la Judecătoria Sectorului 4 o cerere de eliberare condiționată, după ce a executat efectiv cinci luni închisoare din condamnarea de 4 ani și 4 luni primită într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență.
Miercuri, magistrații au decis ca Dan Adamescu să rămână după gratii, decizia fiind definitivă. Un alt termen care va fi luat în discuție pentru eliberarea condiționată a fost stabilit pentru luna februarie, anul viitor.
Dan Adamescu a fost condamnat definitiv pe 27 mai 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare, într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență.
În același dosar, omul de afaceri Iosif Armaș, fost deputat PSD, a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare.
[citeste si]
Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiți de omul de afaceri Dan Adamescu, a primit pedeapsa cea mai grea din dosar, respectiv 12 ani și 2 luni închisoare, cu mult mai puțin decât cei 22 de ani închisoare dați de Curtea de Apel București.
Condamnați au fost și alți trei foști judecători de la Tribunalul București: Ion Stanciu — 3 ani și 4 luni închisoare cu executare; Elena Rovența — 4 ani și 6 luni închisoare cu executare; Ciprian Sorin Viziru — 4 ani și 6 luni închisoare cu executare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News