Dan Antonescu, specialist criminolog, a făcut o scurtă analiză după anunțurile DIICOT.
Giorgiana Hosu, adjunctul DIICOT, a anunțat, miercuri, că a fost reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă.
„Îmi propusesem să nu mai comentez acest caz până nu se finalizează și dosarul nu e trimis în judecată. O anchetă, și am spus-o încă de la început, în care este cercetat un astfel de personaj, și aici mă refer la Dincă, este extrem de dificilă. Nu este extrem de inteligent, dar este viclean. Viclenia lui duce spre a încerca să-i zăpăcească pe anchetatori, să-i ducă pe piste greșite.
Iată că, după atâtea luni, și aici mă refer la individul despre care se vorbea, cel reținut de către procurorii DIICOT, se reușește găsirea unei a doua persoane. Am mai avut de-a face pe parcursul carierei cu astfel de oameni care au săvârșit o faptă și după se apropie de locul respectiv tocmai pentru a observa ce fac anchetatorii, pentru a se băga în seamă. Iar omul acesta nu s-a dezis de tiparul respectiv. Indiferent de situații, anchetatorii au obligația să îi verifice pe toți cei introduși în cercul de bănuiți și iată că au recoltat probe care să justifice reținerea acestui individ", a spus Dan Antonescu, miercuri după-amiază, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News