Preşedintele Uniunii Salvaţi România, deputatul Dan Barna, a declarat, joi, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, că Guvernul Tudose a reuşit să implementeze programul de guvernare în măsură mai mică decât Cabinetul condus de Sorin Grindeanu.
"La aproape cinci luni de la învestire, Guvernul Tudose a reuşit să îndeplinească doar 11 dintre cele 343 de măsuri pe care Guvernul Grindeanu nu le îndeplinise sau le îndeplinise doar parţial, în momentul în care dumneavoastră l-aţi dat jos. Dacă Guvernul Grindeanu reuşise în cinci luni să ducă la bun sfârşit 50 de măsuri, Guvernul Tudose a reuşit 11. Guvernul Grindeanu îndeplinise 13% din programul de guvernare. Pentru asta dumneavoastră l-aţi dat jos. Până la această oră, Guvernul Tudose a îndeplinit numai 3% din programul de guvernare cu care aţi ajuns în Parlament", a precizat Dan Barna.
El a menţionat că, în lipsa unei evaluări în acest sens făcute de către PSD, reprezentanţii USR au numărat măsurile îndeplinite efectiv. Totodată, acesta a subliniat că discursul său se adresează în primul rând majorităţii PSD - ALDE.
Liderul USR a apreciat că în acest moment 'principiile infamei ordonanţe 13 sunt feliate mai mărunt şi cumva cu mai multă garnitură', în speranţa că vor fi acceptate de societate. Totodată, Dan Barna a reiterat solicitarea privind demisia lui Liviu Dragnea din fruntea Camerei Deputaţilor, adăugând că România nu merită ca al treilea om în stat să fie o persoană condamnată penal.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News