Dan Barna a susținut, miercuri, o conferință de presă după demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății.
„România este într-un război cu pandemia COVID. În astfel de momente, se testează maturitatea politică a liderilor. Demiterea în această dimineață de către premierul Cîțu a ministrului Sănătății este o decizie unilaterală și imatură politic, care ridică mari semne de întrebare asupra capacității premierului Florin Cîțu de a conduce o coaliție funcțională în această perioadă complexă și delicată pentru România”, a spus Dan Barna.
„Ne-am asumat să luăm deciziile majore împreună prin consultare și dialog și acest lucru s-a întâmplat până astăzi”, a mai spus Dan Barna.
„Nu a existat nicio consultare, nici ieri, nici astăzi, nici în ultimele zile legate de o astfel de decizie”, a mai zis Barna.
Amintim că premierul Florin Cîțu i-a înaintat lui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu, iar președintele a semnat revocarea. De asemenea, a fost demisă și Andreea Moldovan, secretar de stat la ministerul Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu