Dan Barna, după declarațiile lui Iohannis: Un nou USL. PSD şi PNL susţin de două luni guvernul Cîţu

Foto: Facebook / Dan Barna
Foto: Facebook / Dan Barna

Dan Barna susține că PNL și PSD l-au susținut pe Florin Cîțu două luni de zile, iar acum România ar urma să aibă un Guvern USL. 

Prim-vicepreşedintele USR Dan Barna a fost joi invitatul lui Florin Călinescu în emisiunea pe care o moderează la Prima TV. Dan Barna a vorbit despre criza politică din România și susține că România va avea un nou USL, după ce a ascultat declarațiile președintelui Klaus Iohannis din această seară, scrie romaniatv.net.

”În toată această perioadă, singurul partid consecvent a fost USR. Am spus, am avut un acord pe care am bătut palmă, domnul premier l-a încălcat de două ori, a două oară chiar într-un fel ridicol, deci am încheiat coaliția și ne-am retras sprijinul. Această criză, sper să construiască ideea de coaliții posibile în România. Până acum la noi nu au existat coaliții pe bune. Premierul mereu a considerat că partenerii sunt acolo prin generozitatea să. Noi asta sperăm să se schimbe, să se înțeleagă că suntem acolo prin votul cetățenilor, fiecare partid are un electorat. (...)

”Și-a dinamitat singur tot”

În continuare un mister pentru mine, de ce Cîțu, cu perspectiva să câștige congresul, având o majoritate funcțională, și-a dinamitat singur tot într-o săptămână. Noi voiam să ne asigurăm ca banii din Anghel Saligny să fie distribuiți legal și transparent. Luni vorbim că facem un program coerent și transparent, miercuri ne trezim cu el pe ordinea de zi în Guvern. Iar seara, în loc să discutăm pe Anghel Saligny, premierul ne spune „m-am răzgândit, îl demit pe Stelian Ion”. I-am spus domnului premier că dacă îl demite pe Stelian Ion, noi nu vom mai avea nicio opțiune, va fi o moțiune de cenzură și va pică. A spus că își asumă personal asta. E o întrebare interesantă dacă a contat aruncarea în aer a coaliției pentru câștigarea de către Cîțu a congresului PNL.

PSD și PNL l-au susținut pe Cîțu?

Noi am spus clar că vom depune moțiune, cei de la AUR au spus că o semnează, au semnat-o. Moțiunea poate fi semnată de oricine din Parlament care o susține. Ea a fost blocată de PSD și PNL, care de două luni de zile l-au susținut pe Cîțu. Nu cred că a fost guvern PSD susținut atât de tare de de către social-democrați cum a fost cel al lui Cîțu. Dacă era să se facă reforme în România în această perioada, acestea erau împinse de USR. Celelalte două partide, că să fiu elegant, au o viteză mai mică de făcut reforme. Ghinea și echipa lui a tras de fiecare minister că să vină cu proiecte care să poată fi introduse în PNRR. Dacă nu era Ghinea, România nu ar fi avut PNRR. PNRR-ul României este considerat de Comisia Europeană unul dintre cele mai bune din UE. După declarațiile de astăzi, vom avea o frăție a ineleleor, un USL 2.0. Preşedintele a spus „vaza e spartă, până nu puneți cioburile și o refaceți, nu veniți la mine”, a declarat Dan Barna. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel