Vicepremierul Dan Barna a spus că soluţia pentru creşterea ratei de vaccinare ar fi vaccinarea din poartă în poartă, o idee plecată şi de la declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis de marţi.
"Sunt necesare acţiuni mai creative şi mai ieşite din campania aceasta a mesajelor publice. (...) E vorba de adaptarea campaniei de promovare a vaccinării la un alt tip de public şi la un alt sprijin regional. (...) Pentru a avea succes, e necesar să fim creativi. (...) Oamenii care încă n-au fost vaccinaţi nu intră pe platforme să se programeze, să caute un centru. Şi uitându-ne în ultimele săptămâni ce modalităţi de vaccinare au avut succes şi care au fost mai puţin performante, vedem că vaccinarea cu programare în centru a început să scadă, dar merg foarte bine acele evenimente de vaccinare, vaccinarea de tip spontan", a spus Dan Barna la B1TV.
El a menţionat că aceasta a fost şi una dintre temele discuţiilor cu preşedintele Klaus Iohannis şi că, pentru stimularea vaccinării, pot fi gândite diferite premii, competiţii între localităţi, "o punguţă cu ceva".
"Una dintre soluţii este ducerea vaccinului la poarta omului, implicarea primarilor în campanie. Aşa cum şi-au făcut campanie electorală de-a lungul timpului, acum le ceream - şi acesta a fost unul dintre subiectele discuţiei de astăzi de la Cotroceni - implicarea comunităţilor locale, mai ales în mediul rural, unde performanţa vaccinării este mult mai scăzută decât în urbanul mare", a mai spus vicepremierul, conform Agerpres.
"Trebuie să aducem vaccinul mai aproape de oameni. (...) Primarii şi alte autorităţi locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare. Succesul pe care l-am avut, până acum, este preponderent în mediul urban. De aceea, este important să acţionăm mai intens şi în zona rurală pentru că, acolo, accesul la un centru de vaccinare este, de multe ori, mai dificil.
Oamenii trebuie să fie informaţi. În localităţile mici, chiar să se meargă din poartă în poartă pentru a le spune oamenilor cât de important este să se vaccineze. Aici, intervin centrele mobile care sunt esențiale pentru a creşte ritmul de imunizare şi în mediul rural. Este important să mergem noi către oameni, iar autorităţile locale să le faciliteze vaccinarea", a spus Klaus Iohannis.
VEZI ŞI Iohannis, mesaj pentru primari despre vaccinare. "Să se meargă din poartă în poartă"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu