Publicitate
Dan Bittman intenționează sa îi dea în judecată pe medicii austrieci care l-au operat la gât, pe motiv că nu și-a recăpătat complet vocea după intervenția chirurgicală. Solistul susține că a pierdut foarte mulți bani din cauza concertelor pe care a fost nevoit să le anuleze. Personalul medical spune că nu a primit nicio plângere, ba mai mult, artistul are restanțe la plata operației.
Juratul de la „X factor” a fost operat la gât în luna octombrie într-o clinică din Viena. Cu toate că înițial recuperarea trebuia să dureze zece zile, liderul formației Holograf încă este răgușit.
„Nu i-am dat pe medici în judecată, dar presa mi-a dat o idee. Cred că este vorba despre malpraxis. Am stat atâta timp cu vocea aşa, am dat atâţia bani, şi nu am putut să cânt. Mi-e dor să cânt. Încerc să-mi revin la vocea de jos. S-a spus că semăn la voce cu Gheorghe Dinică. Atunci, să-mi rămână vocea aşa şi mă apuc de filme”, a declarat Dan Bittman, pentru click.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu