Dan Bittman, contrariat după tragedia de la Colectiv: Mi se pare ciudat

Dan Bitmman, solistul trupei Holograf, în primele declarații despre tragedia din clubul Colectiv, consideră "ciudat" faptul că focul s-a propagat atât de rapid pe tavanul loclaului. 

Publicitate

Ceea ce s-a întâmplat în noaptea de vineri la clubul Colectiv nu l-a făcut pe Dan să se teamă să mai iasă în cluburi pentru că acest lucru face parte din meseria lui.

"E un dezastru, însă vreau să spun foarte sincer că lucrul asta se putea oricând, oriunde. Cine îşi închipuie că în clubul lui nu se poate întâmplă acest lucru, pentru că am văzut că mulţi apar şi spun că, localul lor e sigur, nu există aşa ceva. Nenorocirile astea se întâmplă pentru că noi oamenii intrăm în panică şi atunci nu mai ştim ce facem. Am avut multe cumpene de felul asta. (...)

Pe vremuri, fumul din cluburi era făcut cu un ulei care se numeşte parafină şi asta lua foc, şi putea să ia foc cu scenă cu tot, cu draperii, am trecut prin multe, dar acolo a fost ghinionul, ghinionului, deci eu nu am pomenit să ia foc ceva atât de repede şi să se topească peste oameni, adică, acolo a fost nenorocirea.

Eu cred că ar trebui anchetat foarte temeinic cazul asta, pentru că mi se pare ceva ciudat să ardă atât de repede buretele acela şi să se aprinda un tavan întreg, care apoi a curs pe oamenii ăia, mie mi se pare ciudat", a spus Dan Bittman, potrivit spynews.ro, despre tragedia de la clubul Colectiv, în care 32 de persoane au murit și alte 144 se luptă să supraviețuiască.

[citse si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel