Dan Bittman a oferit un interviu incredibil alături de fiii săi.
Dan Bittman este unul dintre cei mai iubiți artiști din România, iar pe lângă cariera de invidiat, artistul se moate mândri cu cei trei fii ai săi: Alexandru, Mark Nicolas și Patrick.
Într-un interviu pentru Antena Stars, Dan Bittman a oferit detalii uluitoare, iar copiii săi au făcut mărturisiri despre modul în care se poartă tatăl lor cu ei.
Dan Bittman are o afacere înfloritoare, un parc de distracție de care se ocupă alături de fiii săi care sunt foarte implicație ca afacerea să fie una prolifică.
Artistul are o relație foarte apropiată cu fiii săi și are grijă să le insufle fiecăruia pofta de muncă și ambiția de reușită fiecăruia dintre ei. Mai mult, relația cântărețului cu băieții lui este una extrem de bine închegată și a știut cum să se comporte cu ei pentru a deveni buni prieteni.
"Cel mic cântă la chitara, e foarte hotărât să facă muzică, acum la 13 ani, învață și foarte bine, nu am cum să mă iau de el că îmi dă peste nas când vreau să mă iau de el, că are numai note bune. Cel mijlociu a făcut sport de performanță vreo 9 ani, dar s-a lăsat dar cică se apucă de bussiness și a început să învețe și el și are note bune", a spus Dan Bittman despre cei trei fii ai săi.
Întrebat care dintre părinți este mai autoritar, fiul mijlociu al artistului a răspuns:
"Mama ne ceartă mai mult!", lăsându-l surprins pe Dan Bittman, care se aștepta ca băieții să spună că el îi ceartă mai mult.
"Nu știe tata să facă beat-uri. Surprinzător, nu ne certăm niciodată (n.r. frații între ei). Poate încă nu am ajuns să ne certăm", a răspuns fiul cel mai mare al cântărețului atunci când a fost întrebat ce nu știe tatăl lui să facă și cum se înțeleg frații între ei.
Dan Bittman a explicat că el nu se implică în viața de artist a fiului cel mare deoarece ei cântă muzică diferită și nu ar avea ce sfaturi să-i ofere.
"Nu mă bag deloc peste preferințele fiului meu, el își face singur partea de orchestrație, nu mă bag peste el, că el cântă altceva. Eu vreau să-i văd pe ei că se ajută unii pe alții", a completat cântărețul.
La finalul anului 2020, apăreau o mulțime de zvonuri despre despărțirea dintre Dan Bittman și mama copiilor săi, Liliana Ștefan.
După ce s-a zvonit ca dat cu piciorul unei relații de peste două decenii cu Liliana Ștefan, femeia care i-a dăruit trei copii, pentru o nouă iubire, Monica Odagiu, cu 33 de ani mai tânără, niciunul dintre ei nu a ieșit să confirme relația sau să declare ceva despre noua lor poveste, cei doi au fost surprinși împreună la începutul anului și au lăsat loc interpretărilor.
Monica Odagiu a dat de înțeles că nu a existat o relație amoroasă între ea și solistul de la Holograf, Dan Bittman.
„Mulţi oameni au spus: Băi, de ce nu ieşiţi să spuneţi că nu e adevărat? De ce nu comunicaţi? Am zis că nu e o idee bună. Şi pe mine m-au făcut mai bătrână cu un an. Cică am 25, am 24 încă. Fiecare îşi face meseria cum poate. Noi cumva încercăm să nu intrăm în discuţii. Am zis că nu e o idee bună şi că nu e necesar şi vrem să stăm departe de ele”, a spus Monica Odagiu.
Invitat într-o emisiune TV, Dan Bittman a vorbit despre despărțirea de Liliana Ștefan, femeia cu care a trăit o poveste de dragoste 25 de ani și cu care are trei copii.
”Liliana Ștefan nu mai este partenera mea de viață de patru ani cel puțin. Presa a speculat foarte mult pe subiect. De un an chiar nu mai locuim împreună. A trebuit să ne despărțim, am încercat să o facem cât s-a putut de civilizat. Nu vorbesc cu plăcere despre această despărțire, pentru că este și mama copiilor mei. Este femeia pe care am iubit-o cel mai mult și cu care am fost cel mai mult timp, dar lucrurile au luat-o razna. Aici recunosc că 100% sunt eu de vină”, a spus Dan Bittman, în emisiunea ”40 de întrebări”, moderată de Denise Rifai.
Artistul spune că în momentul de față nu mai are nimic. Toate bunurile strânse în cei 28 de ani le-a lăsat fostei iubite. Bunurile constau în mai multe proprietăți pe care artistul le-a cumpărat în ultimii ani.
”Sunt un om foarte sărac. Am lăsat tot. Tot. I-am lăsat tot Lilianei când am plecat și am plecat. Nu am nevoie de nimic, pentru că zidurile nu înseamnă nimic. Eu cu ea am avut un proiect, a durat 29 de ani sau cât a fost. Toată dragostea, toți copiii și tot ce a fost s-a întâmplat acolo, iar eu nu am nevoie de nimic din toate lucrurile. Apartamente, case, tot, tot, tot, am lăsat și am plecat”, mai spus acesta, citează Spectacola.ro
Mai mult, artistul a mărturisit că el este cel „vinovat” de această ruptură.
Citește și:
Bianca Drăgușanu, însărcinată. ANUNȚ surpriză
Andra, UMILITĂ de un fan. Artista, atacată: Arăți ca o mătușică! Te-ai îngrășat prea tare
Pepene roșu sau pepene galben, marea greșeală pe care o faci. Bilic: Învinge, e mai puțin PERICULOS
Irinel Columbeanu, poreclit "Ileana". Motivul incredibil, de ce-i spuneau femeile așa
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu