EXCLUSIV  Dan Ciachir e de acord cu ÎPS Teodosie în disputa cu sărbătorirea Paștelui: Nu cred că e singurul care se opune. Sună mai mult a propunere politică

În ultima perioadă, în spațiul public au apărut tot mai multe voci care vorbesc despre propunerea ca Paștele Ortodox și Paștele Catolic să fie sărbătorite la aceeași dată. Scriitorul Dan Ciachir a vorbit, în exclusivitate pentru DCNews, despre acest subiect.

Potrivit scriitorului, această propunere este imposibil de realizat deoarece există numeroase condiții ce trebuie îndeplinite. În viziunea acestuia, perioada aleasă pentru o astfel de propunere este foarte greșită și pare mai mult a fi o propune politică, decât una bisericească.

„Noi nu putem lua unilateral o hotărâre pe care ar trebui să o adopte întreaga ortodoxie. Nu cred că este momentul acum, când Biserica Rusă se află în situația în care se află, să i se dea importanță, cu atât mai mult cu cât catolicii întotdeauna judecă cantitativ, iar Biserica Rusă este biserica cu cel mai mare număr de credincioși. Mi se pare inutil pentru că noi facem parte din Biserica Ortodoxă Universală și nu putem să spunem, de capul nostru, că de mâine sărbătorim Paștele împreună pentru că lucrurile sunt complicate.

Noi, ortodocșii, sărbătorim Paștele pe stil vechi pentru a-l putea sărbători cu întreaga suflare ortodoxă. Mie mi se pare că niște oameni vor să facă reclamă. Să ne amintim ce s-a întâmplat acum 100 de ani când s-a îndreptat calendarul. A fost o mare suferință, au fost demonstrații, au murit oameni și s-a ajuns să se sărbătorească Paștele negreșit. Noi nu putem de capul nostru să spunem: „Gata, de acum sărbătorim cu catolicii.” Catolicii nu mai țin cont de acea prevedere, veche de aproape 2000 de ani, care spune că Paștele nu trebuie să coincidă cu Paștele Iudaic. Apoi vorbim de problema cu fazele lunii”, a explicat Dan Ciachir.

Dan Ciachir îi dă dreptate Înaltpreasfințitului Teodosie

„Este o chestiune care trebuie analizată mai întâi de sinod și abia apoi de omul de pe stradă. Sigur, e frumos, dar omul de pe stradă care spune că e frumos nu are de unde să știe suferințele și situația care au fost acum o sută de ani. Noi am adoptat Calendarul Gregorian, oficial, la nivel de stat, în 1919 pentru că s-a tot încercat de pe vremea lui Cuza, dar oamenii erau refractari.

O problemă de asemenea însemnătate se discută în sinod, în Adunarea Națională Bisericească, nu se lansează așa. Noi nu suntem de capul nostru, facem parte dintr-un complex care îi privește pe toți ortodocșii, cu excepția celor care au continuat să sărbătorească Paștele după calendarul vechi, cel Iulian. De altfel, ați văzut că Înaltpreasfințitul Teodosie s-a opus. Și cred că nu este singurul care a făcut lucrul acesta. Există anumite prescripții: să nu coincidă cu Paștele Iudaic, să nu coincidă cu o anumită fază a lunii. 

Aici nu e o chestiune de democrație, ci ține de niște rânduieli și canoane care sunt ale bisericii. Bun, sărbătorim cu catolicii! Ceilalți ortodocși (greci, ciprioți,) sărbătoresc separat? Uneori chiar coincide. Îmi aduc aminte că în aprilie 1990 a coincis Paștele Catolic cu cel Ortodox pentru că se îndeplineau condițiile. Mi mi se pare și o demagogie pentru că problema nu e cu cine îl sărbătorești, ci cum îl sărbătorești și nu poți să-l sărbătorești decât în rânduielile propriei tale biserici.

O facem de 100 de ani și nu s-a supărat nimeni, sau o facem de cel puțin 100 de ani pe un calendar îndreptat. Sună mai mult a propunere politică decât bisericească. Eu nu m-aș simți mai bine dacă se ajunge la o suprapunere cu catolicii, deși nu are cum să se ajungă. Nici nu e potrivit că s-a aruncat propunerea asta chiar în preajma Paștilor, pentru că Paștele e sărbătoarea supremă, e bucuria supremă, e bucuria întemeiată pe suferința Mântuitorului. Poate că trebuia discutat lucrul ăsta mai târziu”, a spus Dan Ciachir.

VEZI ȘI: „Săptămâna Patimilor“ sau „Săptămâna Pătimirilor“? Dan Ciachir: Așa e cel mai corect!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel