EXCLUSIV  Dan Ciachir, „Evocări bisericești”, carte. Rememorări importante

Apare un nou volum, „Evocări bisericești”, o carte semnată de publicistul Dan Ciachir.

„Există la Dan Chiachir, cunoscut îndeosebi prin articolele şi eseurile sale cu tematică religioasă, o latură de moralist care îl făcea pe criticul literar Mircea Platon să-l considere "unul dintre marii observatori şi evocatori ai supravieţuirii României precomuniste (burgheze, ţărăneşti, de mahala, de mânăstire) în România comunistă."

Dan Ciachir a avut şansa întâlnirii unor personalităţi precum Părintele Stăniloae, Petre Ţuţea, Alexandru Paleologu , care au lăsat o urmă în formarea sa. Dar figurile care domină cartea sunt cele monahale. De altfel, cel mai întins capitol din acest volum de rememorări este consacrat unor mânăstiri, nu puţin ela număr, care îşi îndeplineau din plin menirea în ultimul deceniu de regim totalitar ateu.

Există, de asemenea, în paginile acestei cărţi şi o suită de evocări postcomuniste, precum Învierea prăznuită de Regele Mihai I la Mânăstirea Putna în anul 1992 - un moment cu adevărat istoric”, informează volumul.

Cartea semnată de Dan Ciachir apare la Editura “Lumea Credinței”, Bucuresti, 2018.

(w670)

[citeste si]


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel