EXCLUSIV  Dan Ciachir: Lucruri răutăcioase și neadevărate despre Mihai Șora. Cu el dispare ultimul reprezentant al generației interbelice, cea mai frumoasă generație a culturii române

Dan Ciachir: Lucruri răutăcioase și neadevărate despre Mihai Șora. Cu el dispare ultimul reprezentant al generației interbelice, cea mai frumoasă generație a culturii române / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Dan Ciachir: Lucruri răutăcioase și neadevărate despre Mihai Șora. Cu el dispare ultimul reprezentant al generației interbelice, cea mai frumoasă generație a culturii române / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Scriitorul Dan Ciachir a vorbit în exclusivitate pentru DC NEWS despre filosoful Mihai Șora.

"Din păcate, în ultimii ani s-au spus niște lucruri urâte, răutăcioase și neadevărate despre Mihai Șora. Chiar și în Dicționarul General al Literaturii Române, editat de Academia Română, se spune negru pe alb că atunci când era student al Facultății de Filosofie, citez: "Îi sunt profesori preferați Nae Ionescu și Mircea Eliade", am încheiat citatul.

Mihai Șora, primul român publicat de cea mai mare editură franceză

Mihai Șora este poate primul român editat de cea mai mare editură franceză, editura Gallimard. În 1947 apare la Gallimard eseul filosofic Du dialogue intérieur. Fragment d'une anthropologie métaphysique, despre dialogul interior, fragment dintr-o antropologie metafizică. Această carte a apărut la Paris, la cea mai mare editură franceză, în 1947, cu doi ani înaintea lui Cioran, care debutează și el acolo cu o culegere de aforisme. Se pare că Mihai Șora este primul român publicat la Gallimard.

Dan Ciahir: S-a spus despre el că a fost secretarul Anei Pauker - o prostie

În 1948 vine în țară și este oprit aici. S-a spus despre el că a fost secretarul Anei Pauker la Ministerul Afacerilor Externe, ceea ce nu este adevărat, întrucât Ana Pauker, care a fost nu numai scoasă din toate posturile, și din cel de vice-ministru și cel de ministru de Externe, dar a fost arestată și deținută la securitate. Toți oamenii competenți spun că dacă nu murea Stalin ar fi fost executată, mă refer la istorici.

Ori, în acel an Mihai Șora nu mai era la Externe, lucrase, într-adevăr, la Ministerul de Externe după întoarcerea de la Paris, dar din 1951 el se găsește la serviciul de presă al Ministerului de Externe, a lucrat până în 1951, iar dacă ar fi fost șeful de cabinet al Anei Pauker s-ar fi prăbușit odată cu ea. Mihai Șora, a cărui operă este bilingvă ca filosof, atât în dialogul interior pe care vi l-am citat, debutează în limba română cu o carte abia în 1968, premiată de către Uniunea Scriitorilor.

Denunțul lui Jebeleanu

Ca om de cultură, înfăptuirile lui Mihai Șora sunt foarte importante. Și astăzi se vorbește despre celebra antologie a poeziei contemporane, în care erau prezenți poeți ca Nichifor Crainic și Radu Gyr, Horia Stamatu și s-a dus atunci Eugen Jebeleanu la Ceaușescu și a spus: "Ei, pentru poeții legionari s-a găsit loc în această antologie, dar pentru cei comuniști".

Deci nu cârmuirea... era și o perioadă literalizantă, după 1968 toamna a apărut, îmi aduc foarte bine aminte acea antologie, eram elev, am cumpărat-o și eu, și din cauza acestui denunț al lui Jebelanu Mihai Șora și-a pierdut slujba pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, unde făcuse niște lucruri bine gândite, importante. Nu trebuie uitat nici că Mihai Șora a fost primul ministru al Învățământului, primul ministru post-comunist al Învățământului, vreme de vreo 6-7 luni, în guvernul Petre Roman.

"Cu Mihai Șora dispare ultimul reprezentant al generației interbelice"

El a fost o figură marcantă și trebuie spus că cu Mihai Șora dispare ultimul reprezentant al generației interbelice, generația lui Emil Cioran, născut în 1911, deci cu 5 ani mai tânăr decât Șora, a lui Mircea Eliade, născut în 1907, a lui Constantin Noica, provenind din aceeași perioadă, a lui Barbu Brezianu, născut în 1909. Penultimul reprezentant care a trecut la cele veșnice a fost Brezianu, după Mihai Șora nu mai are cine să vină.

De altfel, el, coleg de generație cu Cioran, Eliade, Petru Manoliu, Constantin Noica și atâția alții, noblețea acelor oameni care au fost elevi ai lui Iorga, Nae Ionescu și care au constituit apogeul culturii române. Profesorul Mihai Zamfir spunea că nu există perioadă mai fructuoasă și mai frumoasă pentru cultura noastră decât perioada interbelică. În ea s-a format și Mihai Șora și, cei care l-am cunoscut mai mult sau mai puțin ne aducem aminte cu o admirație aparte despre el. E un moment de încheiere. Până aici a subzistat generația interbelică, cea mai frumoasă generație a culturii române", a declarat Dan Ciachir pentru DC NEWS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel