Dan Cristian Popescu, Forța Civică, a declarat în cadrul unui blitz-interviu că actuala Constituție este ”anormală”, pentru că include un articol ce interzice schimbarea formei de guvernământ a țării. Comuniștii au schimbat data de aniversare a regalității pe nouă mai pentru a marginaliza monarhia, explică vicepreședintele FC. Popescu spune că monarhia nu mai este văzută ca o amenințare, dar că românilor le este frică de schimbare, și preferă să se complacă în ideea că monarhia nu are șanse să înlocuiască republica.
Deputatul vrea ca noua Constituție să nu mai includă articolul 152, care spune că forma de guvernământ a României nu poate face obiectul unei revizuiri. Sistemul prezidențial e compromis, toți președinții de până acum purtând ”ipocrizia apolitică”, deși este normal ca aceștia să nu-și poată schimba culoarea politică peste noapte - mai spune Dan Cristian Popescu.
Potrivit vicelui FC, în prezent există un proiect de lege care susține ca, pe lângă 1 decembrie, 10 mai să fie zi națională a României. Popescu și-ar dori însă ca 10 mai să rămână singura zi națională, pentru că este data care marchează începutul României moderne și libere. Comuniștii au încercat să rupă această data de semnificația sa, ”bătând monedă cu data de 9 mai”, mai spune Dan Cristian Popescu.
Parlamentarul vrea restaurarea monarhiei și crede că este nevoie de o dezbatere pe această temă, pentru ca populația, după o temeinică informare, să se exprime într-un referendum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu