Dan Cruceru, povestea din spatele unei tragedii: Încă mă doare. Alcoolul nu te face mare!

"N-am povestit nimănui despre tragedia pe care urmează să vi-o relatez. Am închis-o undeva, adânc, în suflet și am încercat să o uit. Dar vă povestesc acum pentru că m-am tot gândit ce mesaj aș putea să-i dau unui tânăr care crede că alcoolul e cool. Un tânăr rebel, care nu vrea să asculte de nimeni, dar care se face mangă din diferite motive, cele mai multe pretexte mărunte caracteristice vârstei.
Dragul meu adolescent, alcoolul nu te face mare!", a scris Dan Cruceru, pe pagina de Facebook, în deschiderea articolului icredibil și a poveștii pe care a împărtășit-o acum cu toată lumea.

Încă mă doare

"Au trecut 22 de ani de atunci. Și n-am scris până acum despre asta. Încă mă doare. Eram clasa a X-a, în liceul militar. La Breaza. Intrasem în liceu în primii șase, la o concurență de vreo 15 pe loc. Așa fusesem instalat șef de clasă. Eram foarte mândru de titulatura asta, era prima mea funcție în viața cazonă. Eram șeful celorlalți 35 de colegi", scrie Dan Cruceru, cunoscut și ca Taticool, pe blogul lui.

"Deși vorbeam de o unitate militară, consumul de alcool era frecvent. Cumva, săream gardul și mergeam la barurile din oraș sau ne cumpăram de la chioșcuri și beam, pe ascuns, în cameră. Era mișto, era de gașcă, era camaraderesc. Și beam! Să ne uităm amarul că eram închiși în unitate, că profesorii erau nașpa, că trebuia să ne trezim la 6.00 zi de zi, că nimeni nu ne înțelegea. Chestii de adolescenți rebeli. Beam că așa ne îndemna anturajul. Sau pentru gust. Fără vreun motiv anume. În acea vineri, aveam permisie. Am plecat șapte din unitate, în gașcă. Eram toți, în uniforme. Tineri, mândri, frumoși. În drum spre trenurile care urmau să ne ducă acasă, ne-am luat „ceva" pentru drum. Niște lichior ieftin, cred. Ceva de amețeală, fără o pagubă mare în buzunar. Am băut cu toții în trenul de la Breaza la Ploiești. Vreo oră de veselie și sticle golite".

"Duminică seara, când m-am întors la liceu, am aflat că Paul murise. Nu aveam telefoane mobile, instagram sau facebook pe vremea aia, veștile se aflau mai greu. Paul era unul dintre colegii mei, un tânăr de 15 ani, frumos, puternic, liber, rebel. Ca mine. Dar murise. Nu mai era. Aproape de Mizil, a deschis ușa trenului și a încercat să facă o trăznaie. Să se agațe nu știu cum de tren. Și a căzut. A murit pe loc. Avea 15 ani. Și era foarte, foarte beat", a mai scris el. 

La un pas de a-și distruge viața

"La alte câteva zile, cei șase care fusesem implicați în escapada din vinerea fatidică eram în fața Consiliului liceului. Era instanța care conducea unitatea militară și școlară. O asociere de cadre militare și profesori. Părinții noștri fuseseră chemați și puși în spatele sălii. Nimic nu m-a durut mai tare în viață ca lacrimile care curgeau pe obrajii tatălui meu. Nu am înțeles cât de gravă fusese fapta mea decât după ani buni. Atunci, nu pricepeam.

Totuși, eu ar fi trebuit să fiu un exemplu. Eram șeful clasei și trebuia să fiu nepătat, impecabil. Trebuia să stopez acele gesturi încă de la început, să mă opun consumului de alcool. Deși am rămas în liceu, din cauza acelui moment de teribilism, am dus-o foarte greu până la terminarea lui. A trebuit să spăl toalete, să smulg iarba dintre borduri, să fac plantoane. A fost groaznic. Mult mai puțin, însă, față de ce a pățit Paul", a mai mărturisit Dan. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News