Fondatorul PP-DD, Dan Diaconescu, a comentat, miercuri seară, la România TV, cele două evenimente majore, organizate în Capitală de cele mai importante forțe politice din țară, Congresul PPE și mitingul de lansare a candidaților USL pentru alegerile parlamentare.
Întrebat care dintre cele două evenimente i-au făcut o impresie mai bună, Dan Diaconescu a comentat: "Cei de la PDL și UDMR, cu liderii europeni, înseamnă ceva. În schimb, discursul lui Ponta este puțin apropiat de numărul 9. Vorbește de parcă ar fi liderul Opoziției, uitând că de cinci luni de zile se află la guvernare".
Ulterior, patronul OTV a ținut să precizeze că, în urma demersurile sale eșuate de a prelua Oltchim, le-a adresat nenumărate memorii președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso și premierului Victor Ponta, însă, în timp ce oficialul european i-a răspuns, prim-ministrul a continuat să-l învinovățească, fără a catadicsi să-i transmită vreun mesaj.
"Nu cred că este o măsură foarte bună să faci lansarea candidaților pe Arena Națională, pentru că este un simbol al corupției USL, unde costurile de construcție au fost mult mai mari. Discursul lui Victor Ponta seamănă cu discursurile din decembrie 1989 și atunci, ca și acum, oamenii au fost aduși cu arcanul", a mai adăugat Dan Diaconescu.
Acesta a mai arătat că banii cheltuiți pentru benzina celor 1.200 de autocare și pentru mâncarea zecilor de mii de oameni aduși pe Arena Națională ar fi acoperit salariile angajaților de la Oltchim, iar dacă se mai adăuga și logistica şi închirierea stadionului se putea reporni combinatul.
De asemenea, întrebat dacă Angela Merkel ar putea fi privit ca un agent electorla pentru România, Dan Diaconescu a apreciat că prezența cancelarului german la București este un "avantaj clar" pentru PDL și UDMR, gazdele Congresului PPE, Merkel fiind "cam a doua după Obama", pe scena politică internațională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu