Marele pierzător al referendumului pentru suspendarea președintelui a fost, după analiza lui Bogdan Teodorescu, liderul PP-DD, Dan Diaconescu. Nu de aceeaşi părere este însă şi Diaconescu. DD consideră că jocul făcut de PP-DD în aceste alegeri îi va aduce beneficii, pentru că ambele tabere implicate în lupta pentru referendum au suferit pierderi. Diaconescu consideră că momentul ales de USL pentru suspendarea lui Băsescu nu a fost oportun şi prevede o nouă suspendare din partea Parlamentului nou ales.
"Marele câştigător al referendumului sunt eu şi asta se va vedea la parlamentare", consideră Dan Diaconescu într-un interviu acordat DeCe News. DD consideră că eşecul de la referendum va aduce USL sub pragul de 50%. "Eu sper să facem peste 23% la alegerile din decembrie. Astfel, am avea mai mult decât formaţiunile care alcătuiesc USL-ul".
"Un joc greșit pentru PP-DD. Mi-e greu să spun de ce a evitat să își asume o poziție anti-Băsescu. Ori nu știe politică, ori a avut alte interese personale. Odată cu respingerea votului uninominal, de către CCR, avea șansa să își propulseze partidul în Parlament, unde intra ca un actor important, care a decis soarta referendumului. În plus, PDL nu avea timp să își pregătească un alt candidat la prezidențiale, așa că ar fi putut ajunge în finală Diaconsescu și Antonescu. În actuala conjunctură, când va dispărea Băsescu, va fi deja lansat MRU, care va da bătălia decisivă cu Antonescu", consideră analistul Bogdan Teodorescu, într-un interviu DeCe News.
Diaconescu a vorbit şi despre suspendarea lui Traian Băsescu. El consideră că un moment oportun pentru suspendare este anul 2013. Atunci va fi construit noul Parlament, iar o suspendare ar avea şanse de reuşită.
Cu cine se vede DD în finala pentru prezidenţiale
Diaconescu consideră că sondajele arată foarte bine pentru PP-DD în acest moment. "USL a mai scăzut în sondaje şi chiar dacă PDL a mai crescut puţin, pentru noi este bine", consideră DD.
Dacă referendumul ar fi reuşit Diaconescu consideră că ar fi fost dezavantajat într-o cursă pentru prezidenţiale. "Antonescu, spre exemplu, ar fi avut tot aparatul de partid în spate. Eu nu am o forţă atât de puternică. Pe Antonescu l-ar fi tras mult în sus partidul, pentru că el este sub cota partidului. La mine situaţia este tocmai invers. Eu sunt peste linia partidului şi m-ar fi tras în jos".
Despre alegerile din 2014, Diaconescu consideră că va fi o luptă în doi, din care îl exclude din start pe MRU. "Nu are faţă de preşedinte. Este exclusă o competiţie cu MRU din două motive: 1. PDL nu îl vrea şi 2. nu are faţă de preşedinte".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News