Guvernul României folosește fonduri europene pentru sprijinirea mamelor și copiilor din grupurile vulnerabile, a transmis liderul PNL Dan Motreanu pe contul său de Facebook. 10.000 de mame vor primi vouchere de 2.000 de lei pentru produse de îngrijire.
Publicitate
„Guvernul României folosește fonduri europene pentru sprijinirea mamelor și copiilor din grupurile vulnerabile.
10.000 de mame beneficiază de vouchere în valoare de 2.000 de lei pentru produse de îngrijire a copiilor”, a scris Dan Motreanu pe Facebook.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a efectuat luni plăţile aferente trusourilor pentru nou-născuţi pentru un număr total de aproximativ 10.000 de beneficiari cupluri mamă – copil din toată ţara, sumele urmând a fi virate pe cardurile beneficiarilor în cursul zilelor viitoare, potrivit unui comunicat al MIPE.
„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a efectuat plățile aferente trusourilor pentru nou-născuți pentru 10.000 beneficiari.
« Mame care beneficiază de venit minim garantat;
« Mame care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
« Mame aflate în situații de risc;
« Victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și altele asemenea și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate;
« Mame care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
« Mame minore.
VEZI ȘI: Dan Motreanu: La fiecare gest onest al premierului Nicolae Ciucă, PSD răspunde cu un atac pe la spate. Adevărul va ieși la lumină
Liderul PNL Dan Motreanu critică PSD pentru ceea ce numește ”viclenie și perfidie”.
”Adevărul despre situația finanțelor țării se știe! L-a spus răspicat Consiliul Fiscal, l-a afirmat hotărât mediul de afaceri, îl cunoaște fiecare angajat din Ministerul Finanțelor și din ANAF. Demisia lui Lucian Heiuș a fost un gest de onoare pentru a salva un ministru al Finanțelor incompetent, ținut în funcție doar de decizia politică a PSD. Cu toate acestea, PSD, prin trompetele sale false, a atacat imediat! Asta spune totul despre "parteneriatul" cu PSD! La fiecare gest onest al premierului Nicolae Ciucă, ei răspund cu un atac pe la spate! PSD numește asta strategie, românii viclenie și perfidie! Știu că pe cei de la PSD nu îi pot convinge să renunțe la minciuni. Nu le răspund lor, mă adresez românilor care merită să știe adevărul. Încasările ANAF au crescut față de anul trecut, sub conducerea lui Lucian Heiuș, dar Adrian Câciu a ”reușit” să mărească deficitul bugetar la 27 de miliarde de lei, deși a introdus noi taxe. Vorbele goale ale pesediștilor nu pot acoperi incompetența ministrului lor. PNL va avea în curând Ministerul Finanțelor și adevărul va ieși la lumină. Adevărul pe care deja îl știm!” a scris prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu