Dan Negru, într-un mesaj publicat pe Facebook, a scris despre viața lui Florin, care vinde ștergătoare de parbriz la semaforul din Unirii.
"Pe Florin îl cunosc de mulți ani, vinde ștergătoare de parbriz la semaforul din Unirii și uneori vorbesc cu el până se face verde. Are 21 de ani și anul trecut s-a însurat cu Iuliana, o fată de 18 ani. Împreună l-au făcut pe Cosmin care are 6 luni. Azi-dimineața, la semafor, mi-a povestit ca i-au descoperit băiatului o tumora la ficat, că e în spital cu mama lui și că aștepta ca tratamentul sa-și facă efectul.
Florin a adunat vreo 500 de lei și s-a dus cu banii la doctor, “c-așa-i noi” îmi zice. “Doctoru’ mi-a spus că mă dă afară din spital dacă mai vin sa-i dau bani, că-s și așa destul de amărât ca să mai ia și el de la mine”.
Semaforul a trecut pe verde și-am plecat...L-am văzut in oglinda retrovizoare vânzându-și mai departe ștergătoarele de parbriz. Eu, noi, ăștia din mașinile noastre încălzite! Când crezi că nu ești fericit fă-ți drum prin Piața Unirii și cumpara-i un ștergător de parbriz lui Florin.
Știu, haterii mă vor distruge ca încurajez felul asta de viața. Totusi, ca sa fii fericit trebuie sa te uiți in jos, nu in sus! Căuta-l pe Florin in intersecție la Unirii si spune-i ca băiatul lui, Cosmin, o sa crească mare și sănătos....", a scris Dan Negru pe Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu