Dan Negru a reacționat în urma controversei de la TVR.
"E scandal în TVR zilele astea... Și ăsta pare sa fie doar începutul! Totuși, respectul pentru oameni e marea încercare a TVR. Dintotdeauna!
Pe Cristian Țopescu l-au dat afară și azi, după moarte, îi ridică statui.
Iosif Sava, o legendă TVR, a fost dat afară de pe o zi pe alta. Azi are o statuie în centrul Bucureștiului. Stere Gulea a fost directorul care l-a concediat, pe ranchiună personală, se zvonea atunci pe coridoare. L-a tras cineva la răspundere? Sava a plecat la PROTv și TVR a pierdut o legendă și un profesionist. N-a răspuns nimeni!
Brenciu, Divertis, Vlad Enăchescu și alții, cu sutele, au avut porți deschise când au plecat.
Eu, prea mic în comparație cu cei amintiți, când am plecat din TVR și mi-am anunțat șefii ca o fac, toți m-au felicitat că plec la o televiziune comercială în loc să încerce să mă oprească. N-a încercat NIMENI măcar să negocieze cu mine deși plecarea mea din TVR era pe prima pagină a ziarelor. De 21 de ani, de când am plecat, am distrus TVR în mod constat în audiențe. Chiar anul ăsta, Revelionul TVR, sămânța scandalului, a fost pe locul 5, la distanță uriașă de Revelionul meu de la Antena1, acolo unde am plecat acu' 21 de ani. Oamenii sunt marea încercare a TVR-ului", a scris Dan Negru, pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News